Expertul în energetică Victor Parlicov explică ce beneficii va avea Republica Moldova odată ce s-a aliniat sistemului enegetic ENTSO-E, transmite CURENTUL.
Expertul a spus, pentru Radio Europa Liberă, că Republica Moldova va fi cu mult mai puțin vulnerabilă și șantajabilă pe infrastructura de transport din partea stângă a Nistrului.
„Până acum cea mai mare problemă sau cea mai mare dependență a noastră cu energia electrică era nu atât pe partea de generare a energiei electrice de la centrala din Dnestrovsc, cât era problema stabilității curentului în restul sistemului, pentru că noi eram la capătul sistemului cum ar veni și problema era că, în lipsa acestei sincronizări, noi depindeam doar de cele șapte linii de tensiune înaltă prin care suntem uniți cu Ucraina, șase dintre care traversau sub o formă sau alta teritoriul din stânga Nistrului, care, dacă ar fi fost deconectate, ar fi creat un deranj major și ar fi pus sub risc securitatea alimentării Republicii Moldova cu energie electrică.
Practic, noi putem funcționa în așa fel că energia electrică poate veni în Republica Moldova și pe linia de 400 kV Vulcănești-Isaccea, și pe liniile de 110 kV cu România, și pe toate celelalte linii pe care le avem cu Ucraina. Respectiv, atât stabilitatea curentului, cât și uniformitatea alimentării Republicii Moldova cu energie electrică în mod stabil este infinit mai bună acum decât a fost ieri”, mai spune Victor Parlicov.
Cristina Parfeni