[ X ]
PVE: „Să fim uniți, să fim solidari, căci solidaritatea se răspândește mai repede decât virusul”
8 Aprilie

Partidul Verde Ecologist (PVE) se arată „profund indignat și șocat de acțiunile întreprinse împotriva cetățenilor Republicii Moldova de către Regimul separatist de la Tiraspol în această perioadă de grea încercare pentru întreaga umanitate”, informează CURENTUL.

Potrivit PVE, criză pandemică cu care se confruntă întreaga umanitate este și un test pentru toate părțile implicate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

„Criza poate fi soluționată eficient doar dacă va exista comunicare, cooperare și solidaritate între noi toți. La 17 martie 2020, administrația autoproclamată din regiunea Transnistreană a Republicii Moldova a impus măsuri drastice de carantină și stare de urgență pe întreg teritoriul ocupat ilegal. Din momentul instituirii stării de urgență autoritățile separatiste de la Tiraspol îngrădesc permanent drepturile oamenilor în regiune. Ca rezultat al acestor restricții cetățenilor din localitățile de sub jurisdicția Chișinăului li s-a interzis accesul spre loturile sale de pământ și accesul la bunurile lor legale. Încălcând înțelegerile anterioare și nefiind stopați de către Chișinău, separatiștii au instalat puncte de control ilegale inclusiv în Zona de Securitate pe teritoriul controlat de Autoritățile legale ale Republicii Moldova. Acțiunile Tiraspolului față de cetățenii Republicii Moldova nu pot fi justificate nici chiar pe timpul situației de urgență create de pandemia COVID-19. Cu regret, ultimele acțiuni tot mai abuzive ale separatiștilor demonstrează, că autoritățile de la Chișinău nu sunt în stare să-și apere cetățenii săi de batjocurile și ilegalitățile comise și să asigure implementarea măsurilor de asigurare medicală eficientă. Săptămânile trecute au fost semnalate nenumărate cazuri de blocare a liberei circulații a medicilor și farmaciștilor de către așa numitele autorități transnistrene, iar în dimineața zilei de 3 aprilie 2020, conform unui raport Promo-Lex, cetățenii Republicii Moldova Cebotari Anatolii și Carpov Alexei, locuitori ai satului Molovata Nouă, r. Dubăsari, au fost reținuți de către reprezentanții miliției din or. Dubăsari și privați de libertate pe o perioadă de 14 (paisprezece) zile de către o instanță din zona separatistă. Domnii Cebotari A. și Carpov A sunt angajați ai spitalului central raional Dubăsari în calitate de șoferi de ambulanță în secția de urgență și în momentul reținerii erau în drum spre locul lor de serviciu”, se spune într-un comunicat.

PVE mai scrie că, astăzi în toată lumea personalul medical este în linia întâia a luptei pentru viitorul omenirii.

„Acești ”soldați” ai luptei împotriva COVID-19 sunt susținuți, ajutați, încurajați și apreciați pentru munca lor. Doar în regiunea Transnistreană a Republicii Moldova ei sunt hărțuiți și intimidați pentru munca lor. Partidul Verde Ecologist califică acțiunile regimului separatist de la Tiraspol de intimidare a personalului medical pe timp de criză epidemiologică ca activități împotriva umanității și sfidare a eforturilor întregii societăți în combaterea acestei pandemii. Considerăm că aceste acțiuni sunt parte a unei politici criminale de batjocură a regimului ilegal de la Tiraspol îndreptate împotriva populației din localitățile din stânga Nistrului, aflate sub jurisdicția Chișinăului. Ineficiența acțiunilor întreprinse de către autoritățile legale ale Republicii Moldova, în special ale Președintelui Igor Dodon pentru apărarea drepturilor cetățenilor noștri îi face complici direcți ai regimului separatist de la Tiraspol”, se mai spune în comunicat.

În context, Partidul Verde Ecologist cere:

„1. Guvernul Republicii Moldova și Președinția să întreprindă toate măsurile necesare pentru eliberarea imediată și necondiționată din detenția ilegală a regimului de la Tiraspol a cet. Cebotari Anatolii și Carpov Alexei;

2. Procurorul General al Republicii Moldova să pornească împotriva autorităților separatiste din regiunea Transnistreană a Republicii Moldova și a așa numiților ”judecători” o cauză penală pe faptul de reținere ilegală a cetățenilor Republicii Moldova.

3. Retragerea imediată a posturilor ilegale, amplasate odată cu impunerea situației de criză de către administrația separatist de la Tiraspol în diferite localități din stânga Nistrului, aflate sub jurisdicția organelor constituționale ale Republicii Moldova.

4. Comisia situații excepționale să dea apreciere corectă situației actuale în localitățile din regiunea transnistreană, acțiunilor regimului separatist și să informeze veridic cetățenii Republicii Moldova”, se mai spune în comunicat.

De asemenea, PVE solicită: „1. Misiunile diplomatice, acreditate în Republica Moldova să monitorizeze situația și să întreprindă măsurile de rigoare conform competențelor sale.

2. Cetățenii Republicii Moldova să fie vigilenți și să informeze autoritățile naționale și societatea civilă despre toate abuzurile comise de către așa numita administrație de la Tiraspol, dar și organele puterii legale de la Chișinău.

În cazul continuării practicii date, Partidul Verde Ecologist din Republica Moldova, membru cu drepturi depline a Partidului Verde European va informa colegii săi, Parlamentul European și Consiliul Europei despre abuzurile care se produc asupra drepturilor omului în raioanele de est ale Republicii Moldova și inacțiunile autorităților constituționale pentru protejarea cetățenilor săi împotriva dezmățului așa numitei administrații separatist de la Tiraspol.

Să fim uniți, să fim solidari, căci solidaritatea se răspândește mai repede decât virusul”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților