Punctul de trecere a frontierei Palanca, operat în comun de vameşii şi poliţiştii de frontieră din Republica Moldova şi Ucraina, a fost dat astăzi în exploatare, transmite CURENTUL.
Cu o investiţie de 4,5 milioane de euro din partea Uniunii Europene și 1,68 milioane de euro din partea Guvernul Republicii Moldova, punctul de trecere a fost edificat din temelie în cadrul unui proiect implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Construcția este amplasată pe un teritoriu de 2,6 hectare și include o clădire administrativă modernă cu trei etaje, peste 30 de birouri pentru angajații Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal din Republica Moldova și Ucraina, spații special amenajate pentru controlul mărfurilor, autoturismelor și camioanelor etc. Cu sprijinul UE, toate încăperile au fost dotate cu echipamente moderne, necesare pentru activitatea vameşilor şi poliţiştilor de frontieră, tehnică de calcul şi mobilier.
Punctul de trecere a fost proiectat şi construit în conformitate cu principiile europene de management integrat al frontierei. Astfel, acesta asigură condiţii optime pentru toţi călătorii care îl vor traversa, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, solicitanții de azil, antreprenori etc. În premieră, la Palanca a fost construit un post de control pietonal pentru oamenii care au terenuri agricole după şoseaua Odesa-Reni. Prin acest post, frontiera va putea fi traversată pe jos sau cu bicicleta.
Noul punct de trecere este legat de șoseaua șoseaua Odesa – Reni de un drum nou de acces pentru construcția căruia Guvernul Republicii Moldova a alocat 630.000 euro. Acesta dispune de iluminare stradală şi are trei benzi de circulație.
Prezent la ceremonia de inaugurare, Pavel Filip, prim-ministru al Republicii Moldova a menţionat: „Acest punct de trecere, așa cum arată el astăzi, înseamnă mai mult confort pentru cetățeni, întrucât noile echipamente vor facilita traversarea frontierei, iar oamenii nu vor mai sta ore în șir la coadă. Vorbim astăzi și despre condiții mai bune pentru angajați: vameși și polițiști de frontieră. Am reușit să construim aici infrastructură modernă și europeană care ne aduce și pe noi mai aproape de Europa.”
Petro Poroșenco, președintele Ucrainei, a afirmat: „Nu doar inaugurăm un punct comun de trecere a frontierei, nu doar scurtăm timpul de trecere a frontierei între Republica Moldova și Ucraina. Va fi un control comun al pașapoartelor, vor fi proceduri vamale comune.”
Urszula Pałłasz, Însărcinată cu afaceri a.i., Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a spus: „Uniunea Europeană își menține angajamentul de a oferi sprijin pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi a cetățenilor Republicii Moldova. Graţie asistenţei oferite de UE, punctul de trecere a frontierei de la Palanca va contribui la stabilitatea economică și dezvoltarea durabilă în regiune și va asigura confortul călătorilor și a oamenilor de afaceri, prin introducerea standardelor europene”.
Autoritățile estimează că datorită controlului comun la frontieră va fi diminuată corupţia la frontieră.
Valeria Ieșeanu, Însărcinată cu afaceri a.i. și Șefă de programe la PNUD Moldova, a afirmat: „Punctul de trecere a frontierei Palanca va produce mai multe efecte pozitive, printre care: proceduri optimizate de control la frontieră, flux accelerat de trafic, risc redus de corupție și oportunități mai bune de combatere a criminalității transfrontaliere. Sperăm că aceasta va determina intensificarea schimburilor comerciale și economice între țări, ceea ce va contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii și la reducerea sărăciei.”
Controlul comun la frontieră va fluidiza traficul prin această zonă de frontieră, toate procedurile de control urmând să dureze mai puţin de zece minute. Astfel, dacă până în prezent aproximativ 600.000 de persoane traversau anual frontiera prin punctul Palanca, graţie noii construcții, numărul acestora s-ar putea dubla. Totodată, va crește și numărul vehiculelor care trec frontiera prin acest punct, iar rândurile de la frontieră vor rămâne în trecut.
Punctul de trecere a frontierei de la Palanca este situat la frontiera de sud-est a Republicii Moldova, la aproximativ 140 kilometri de Chișinău.
Crearea punctelor comune de trecere a frontierei se înscrie în Acordul de Asociere semnat între Moldova și Uniunea Europeană.
Cristina Parfeni