Partidul Unității Naționale (PUN) cere demisia ministrului de Externe, Nicu Popescu, transmite CURENTUL.
PUN punctează că, în urma vizitei de la Moscova şi a întâlnirii cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, Nicu Popescu a făcut mai multe declarații scandaloase şi iresponsabile, care afectează grav suveranitatea şi independența Republicii Moldova.
„PUN condamnă spiritul şi litera tratatului de prietenie cu Federația Rusă, de la a cărui semnare s-au împlinit 20 de ani, cât şi manifestările de ipocrizie şi laşitate manifestate în acest context de ministrul Popescu. Pe parcursul celor două decenii Rusia a încălcat de nenumărate ori, unilateral, prevederile acestui tratat, în special art. 5 privind abținerea de la susținerea separatismului şi întreg blocul de prevederi privind colaborarea economică, pe care l-a încălcat prin diverse boicotări şi sancțiuni.
PUN îl atenționează pe ministrul Popescu că nu statutul de neutralitate este motivul principal pentru retragerea armatelor ruse, ci interesul național şi securitatea națională ca stat suveran şi independent. Rusia nu este mediator în conflictul transnistrean şi nici n-a ajutat la soluționarea acestui conflict. Ea l-a provocat printr-un război de agresiune şi susține cu toate mijloacele separatismul transnistrean.
PUN condamnă declarația potrivit căreia majoritatea populației R. Moldova nu doreşte Unirea cu România şi consideră că prin acest afront adus românilor şi cetățenilor români din R. Moldova. Prin această declarație nesăbuită ministrul Popescu şi-a depăşit atribuțiile şi competențele de funcționar public, încălcând prevederile Declarației de Independență, cât şi drepturile istorice şi etnice ale românilor de a trăi într-un singur stat.
PUN dezavuează duplicitatea diplomației de la Chişinău, a guvernării PAS şi a preşedintelui Maia Sandu, care au anunțat prin vocea ministrului Popescu şi a premierului Gavriliță deopotrivă integrarea europeană şi cea euroasiatică, prin colaborarea în cadrul CSI şi alte platforme politice controlate de Rusia. Cerem un discurs şi o acțiune clară în realizarea traseului de integrare europeană, asumat prin Acordul de Asociere şi promisiunea electorală pentru care s-a votat PAS”, se spune într-un comunicat de presă.
Astfel, PUN cere demisia sau revocarea ministrului de Externe Nicu Popescu, cât şi retragerea sa din cadrul delegației R. Moldova care va însoți Preşedintele Maia Sandu în vizita de la Bucureşti.
„Considerăm prezența sa în cadrul delegației moldoveneşti un gest neprietenos față de România şi poporul român, o dovadă de duplicitate în raport cu eforturile susținute ale României de ajutorare a R. Moldova”, spune PUN.
Cristina Parfeni