În contextul apropierii zilei de 2 martie – „Ziua Memoriei și Recunoștinței”, Partidul Unității Naționale (PUN) va desfășura cea de-a doua campanie „Săptămâna memoriei”, dedicată războiului de la Nistru sub egida „Onoare eroilor de la Nistru”, transmite CURENTUL.
În cadrul unui briefing de presă, liderul PUN, Octavian Țîcu a menționat că de astăzi până pe 3 martie PUN va desfășura o suită de manifestări dedicate memoriei războiului de la Nistru.
„Am identificat familiile a 14 polițiști din Moldova care au decedat în luptele din Bender. Familiile acestora vor primi din partea PUN un ajutor financiar și material repartizat de susținătorii partidului cu diplomele de recunoștință pentru sacrificiul suprem al acest soldați. În localitățile de baștină a acestor militari vom duce câte un lot de carte și vom avea prezentări publice ale istoriei acestui conflict”, a menționat Octavian Țîcu.
De asemenea, PUN va desfășura un concurs cu istoriile celor ce au participat la război și va oferi și premii. Totodată, membrii și simpatizanții PUN vor merge la memoriale și monumentele soldaților căzuți la Nistru în mai multe localități din țară.
Cristina Parfeni