Partidul Unității Naționale (PUN), în urma ședinței Consiliului Național Republican, a prezentat noua conducere a formațiunii, transmite CURENTUL.
Astfel, potrivit liderului PUN, Octavian Țîcu, în funcțiile de conducere ale partidului au fost aleși:
Prim-vicepreședinte – Viorel Iordăchescu; Vicepreședinte – Ana Guțu; Președintele organizației teritoriale Chișinău și consilier în Consiliul Municipal Chișinău – Corneliu Pântea, Președintele organizației teritoriale Bălți – Sergiu Burlacu; Vicepreședinți – Laura Urschi, Valentina Nicolenco (segmentul economic), Victoria Botnari (segmentul organizare teritorială), Igor Petcu, Dorin Dușciac (segmentul Diaspora) și Ion Cobîșenco (segmentul juridic și responsabil și de Organizația de Tineret a partidului).
Octavian Țîcu a menționat că, în 2019 PUN a avut 3 momente importante ale activității sale.
„Primul a fost alegerile parlamentare, când PUN a decis să susțină Blocul ACUM. Al doilea au fost alegerile locale, unde PUN a intrat cu un candidat în Chișinău și acum are reprezentanți la nivelul întregii Republici. Al treilea – Congresul II al partidului, unde au fost aleși Președintele – Octavian Țîcu, secretarul general – Anatol Șalaru, și președintele de onoare – Traian Băsescu”, a menționat Octavian Țîcu.
De asemenea, Consiliul Național Republican a luat act de invitația PL de a forma Mișcarea Unionistă.
„PUN pledează pentru un bloc politic și pentru un bloc electoral, care va fi acceptat nu doar de PL și alte partide apropiate idealului de reîntregire, dar și de alte partide pro-europene. Suntem în discuții și negocieri cu PPR, cu care credem că putem face coaliție sau absorbție”, a spus Octavian Țîcu.
Cât privește alegerile parlamentare în circumscripția nr. 38, Hâncești, PUN a decis de a delega Biroului Politic aceste atribuții.
Cristina Parfeni