[ X ]
PSRM va propune mai multe schimbări referitor la alimentația copiilor în instituțiile de învățămînt
19 Decembrie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) este nemulțumit de situația la zi ce ține de alimentația copiilor din instituțiile de învățămînt, informează CURENTUL.

Consilierul municipal, Oleg Onișcenco, a declarat că, PSRM, în timpul cel mai apropiat, va veni cu șir de propuneri, foarte concrete și clare pentru a ameliora situația ce ține de alimentația la copii.

„La aprobarea bugetului pentru anul 2017 a CMC, fracțiunea PSRM va propune majorarea sumelor alocate prevăzute pentru alimentarea copiilor. Totodată, împreună cu fracțiunea parlamentară a PSRM, vom veni cu schimbări la legislația în vigoare, ca la baza procurării produselor să stea calitatea și nu prețurile. Vom propune ca toate direcțiile de învățămînt să fie reorganizate și suspendate din activitate, deoarece anume direcțiile de învățămînt au creat haos total în procurarea alimentelor pentru copii”, a precizat el.

Socialistul mai spune că, PSRM va propune un sistem centralizat de achiziții publice pentru copii din mun. Chișinău.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților