[ X ]
PSRM protestează și va cere demisia ministrului Sănătății
23 Februarie

Membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) desfășoară, în aceste clipe, în fața Ministerului Sănătății (MS), o acțiune de protest împotriva creșterii costurilor serviciilor medicale, informează CURENTUL.

Deputatul socialist, Vlad Batrîncea a declarat că au venit să protesteze împotriva tentativei guvernării de a majora tarifele la serviciile medicale.

„Populația și așa se află în pragul și sub pragul sărăciei, oamenii au intrat în incapacitate de plată, oamenii nu pot achita facturile la serviciile comunale locative, oamenii nu mai pot procura alimente, medicamente și produse de primă necesitate. Și ce face astăzi guvernarea? În loc să găsească o soluție cum se poate de dat o mână de ajutor populației, ei vin cu tentativa de a majora tarifele de 3-4 sau chiar 5 ori la serviciile medicale, ce se prestează populației. Chiar și prețul la chemarea ambulanței crește de 5 ori și ajunge la 120 lei. Și asta ține de toate serviciile”, a punctat deputatul.

Totodată, Vlad Batrîncea a anunțat că fracțiunea PSRM va depune, mâine, în Parlament o moțiune simplă împotriva Ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan.

„Reforma sistemului de prețuri nu a fost consultată cu experți, opinia publică. Această reformă este criminală. MS se face responsabil. PSRM va depune moțiune și vom face totul ca acest ministru să fie demis. Vom întreprinde toate măsurile pentru a opri tentativa de a majora prețurile la serviciile medicale prestate populației”, a adăugat Batrîncea.

Protestatarii scandează: „Jos tarife liberale!”, „Opriți genocidul!”, „Demisia”.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților