[ X ]
PSRM propune modificarea conceptului alimentației în grădinițe
22 Ianuarie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) va veni cu propriul concept al alimentației în instituțiile de învățământ preșcolare, transmite CURENTUL.

În cadrul unei conferințe de presă, deputatul socialist, Radu Mudreac, a menționat că situația alimentației din grădinițe, care a provocat discuții în societate în 2016, continuă să rămână aceeași și astăzi.

„În Parlament atunci a fost creată Comisia specială ce ține de analiza situației alimentației copiilor în grădinițe. La 23 martie 2017 a fost prezentat raportul Comisiei cu un șir de recomandări, printre care schimbarea mecanismului de alimentație din grădinițe. Guvernul a dat aviz negativ. Situația astăzi nu s-a schimbat, agenții economici care activau atunci, îndeplinesc aceleași scheme și astăzi. Instituțiile statului nu-și onorează obligațiile ce țin de acest subiect”, a spus Radu Mudreac.

Consilierul municipal, Dinari Cojocaru, a spus că socialiștii din CMC s-au implicat în acest domeniu și chiar a suplinit numărul ajutorilor de bucătari, precum și salariul acestora, dar și a altor categorii.

„Am făcut cât de cât pentru a putea susține acești colaboratori. Guvernul, însă, a interzis ca noi să putem majora salariile sau să oferim aceste îndemnizații”, a spus Dinari Cojocaru.

În acest context, socialiștii au menționat că vor veni cu modificarea conceptului de alimentație în grădinițe.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților