[ X ]
PSRM, despre întrevederea cu Kozak: L-am rugat să…
26 Octombrie

În aceste zile, la Moscova, se află într-o vizită de lucru o delegație a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), din care fac parte deputați și membri ai conducerii partidului. În cadrul acestei vizite, delegația PSRM a avut o întâlnire cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al Administrației Prezidențiale ruse, reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova, informează CURENTUL.

Astfel, cei de la PSRM declară că: „În condițiile în care există un risc imens ca cetățenii să sufere din cauza crizei energetice, pornind de la interesul suprem al Republicii Moldova, de a fi asigurată țara cu gaz natural în condiții cât mai bune pentru cetățeni și ținând cont de faptul că reprezentanții guvernării de la Chișinău, implicați în negocierile cu Gazprom, sunt tineri și fără experiență, delegația PSRM a rugat ca Dmitri Kozak să intervină ca statul nostru să obțină un contract avantajos cu compania rusă”, declară socialiștii.

La rândul său, sursa declară că Dmitri Kozak a subliniat: „Partea rusă nu a văzut alte argumente la partea oficială moldovenească, decât cele care pot oferi gazul natural doar la preț de piață”.

„PSRM va depune în continuare efort ca relațiile între Republica Moldova și Federația Rusă să fie constructive, în urma cărora să aibă de câștigat cetățenii ambelor state. În ce privește scumpirea gazului importat de țara noastră, PSRM a pregătit un proiect de lege, care prevede oferirea de compensații pentru cetățeni și agenții economici, pentru a reduce impactul negativ al creșterii tarifelor”, se arată în declarația socialiștilor.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților