[ X ]
[ X ]
PSRM: Dacă Maia Sandu crede că poate administra mai bine această criză, o invităm să se implice ACUM
30 Noiembrie

Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își reiterează apelul prin care îi oferă inițiativa Președintelui ales, Maia Sandu, să propună un Guvern, informează CURENTUL.

PSRM crede că alegerile anticipate sunt necesare în Republica Moldova, dar numai după ce se iese cu bine din criza pandemică – „pentru că înaintea oricărui interes de partid trebuie pusă sănătatea și viața oamenilor”.

„Iar dacă Maia Sandu crede că poate administra mai bine această criză, o invităm să se implice ACUM în administrarea ei, nu mai târziu, să facă așa cum le-a promis cetățenilor care au votat-o. Iar implicarea nu se face prin declarații populiste și justificări ale neputinței, dar prin acțiuni, prin asumare imediată de responsabilități pentru sănătatea populației”, comunică reprezentanții PSRM.

În același timp, PSRM spune: „Reiterăm mesajul șefului statului Igor Dodon și susținut de socialiști adresat președintelui ales Maia Sandu, prin care îi oferim posibilitatea de a propune imediat un guvern, așa cum îl consideră, și să administreze criza pandemică mai bine decât s-a făcut până acum, dacă într-adevăr poate face acest lucru și nu a doar a amăgit electoratul. Suntem gata să oferim votul nostru unui Guvern propus de Maia Sandu, dacă demonstrează că într-adevăr este gata să-și asume responsabilitatea pentru conducerea țării și poate propune o echipă de oameni profesioniști cu care să facă acest lucru”.

Până atunci, PSRM susține că, actualul Guvern acționează profesionist și responsabil, duce o muncă extrem de grea pentru limitarea consecințelor pandemiei, a reușit să țină situația sub control și are datoria față de cetățeni să rămână să administreze această criză, cât nu există o altă formulă guvernamentală care să aibă susținerea Parlamentului.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților