[ X ]
PSRM: Constituția Republicii Moldova a devenit o finalitate reușită a primei etape de formare a statalității
29 Iulie
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), cu ocazia Zilei Constituției, a transmis un mesaj, menționând: „Această zi ocupă un loc de onoare în șirul evenimentelor de referință din istoria Republicii Moldova, cum ar fi adoptarea Declarației de Suveranitate și a Declarației de Independență, desfășurarea primelor alegeri democratice generale prezidențiale și parlamentare”, informează CURENTUL.

Potrivit PSRM, Constituția Republicii Moldova a devenit o finalitate reușită a primei etape de formare a statalității, bază pentru continuarea perfecționării cadrului juridic, politic și valoric al progresului.

„În procesul de evoluție a activităților socio-economice, politico-juridice și umanitare ale statului și societății, în Constituția Republicii Moldova au fost făcute unele  modificări. Însă, cu regret, Partidul Socialiștilor constată că în ultimii ani, interpretarea Legii Fundamentale a statului a trecut de la o procedură pur juridică la o interpretare politică, în favoarea unui partid sau a unui grup de interese. PSRM consideră că o astfel de practică este inacceptabilă și subminează bazele unui stat constituțional democratic”, a mai spus socialiștii.

PSRM a comunicat că va depune toate eforturile astfel încât Constituția țării să redevină întruchiparea celor mai importante valori și tradiții naționale, a celor mai bune practici juridice, care să asigure consolidarea și dezvoltarea Republicii Moldova.

„Felicitări cu ocazia Zilei Constituției, dragi concetățeni!”, au menționat socialiștii.

Inapoi la arhiva noutaților