[ X ]
PSRM: „Cerem demisia Maiei Sandu și alegeri anticipate a președintelui Republicii Moldova”
18 Aprilie

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul căreia a fost aprobată o declarație, prin care cer demisia Președintelui Republicii Moldova și organizarea alegerilor prezidențiale, informează CURENTUL.

Socialiștii au subliniat că Moldova este un stat independent care nu va admite controlul din exterior a instituțiilor de stat.

„Partidul Socialiștilor din Republica Moldova califică decizia Curții Constituționale, adoptată sub presiunea vădită a președintelui Maia Sandu, drept o lovitură de stat, cu scopul de a instaura în Moldova un regim de guvernare extern, în interesul curatorilor de peste hotare ai lui Sandu. Curtea Constituțională a ignorat în mod brutal existența în Parlament a unei majorități, care l-a înaintat pe Vladimir Golovatiuc la funcția de prim-ministru. Putem vorbi de fapt, de reinstaurarea unui stat capturat. Această decizie, ce reinstaurează regimul de stat capturat în Moldova, este una dintre verigile din lanțul batjocurii în adresa suveranității țării noastre”, se spune în declarația socialiștilor.

Totodată, Partidul Socialiștilor amintește tuturor forțelor străine și agenților săi de influență din țara noastră, „indiferent de funcțiile pe care le dețin, că Moldova nu este o republică bananieră și niciodată nu va fi. Suntem o țară liberă, care sărbătorește în fiecare an Ziua Independenței. Suntem un popor cu o istorie bogată și eroică, și nu vom permite nimănui să ne insulte pe noi, buneii și străbunii noștri”.

Partidul Socialiștilor consideră că Maia Sandu a participat direct în complotul antistatal, antinațional și anticonstituțional împotriva țării noastre și al poporului ei. „Cerem demisia Maiei Sandu și alegeri anticipate a președintelui Republicii Moldova” – mai spun ei.

Partidul Socialiștilor își exprimă neîncrederea față de actuala componență a Curții Constituționale din Moldova, ai cărei membri, în frunte cu președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, au devenit complici în uzurparea puterii în țară. PSRM cere demisia judecătorilor D. Manole, L. Șova și N. Roșca. Poziția principială a Partidului Socialiștilor este că membrii Curții Constituționale trebuie să fie exclusiv cetățeni ai Republicii Moldova, să nu dețină cetățenia altor state și să nu fi depus jurământ de credință față de niciun stat străin.

„Insistăm în continuare pe numirea economistului cu experiență, Vladimir Golovatiuc în calitate de prim-ministru. El este candidatul legitim al majorității parlamentare. El și echipa sa au soluții detaliate pentru a depăși criza din țară. Dacă nu va fi numit în funcție, întreaga responsabilitate pentru criza economică și epidemiologică din țară va reveni Maiei Sandu, ambasadorilor statelor occidentale care o susțin și judecătorilor Curții Constituționale.

PSRM, mai mult ca oricare alt partid, este pregătit pentru alegeri parlamentare anticipate. Alegătorul știe că PSRM este singurul partid care apără independența țării, Constituția și legile Republicii Moldova.

Alegătorul știe că PSRM este partidul apărătorilor statalității și identității moldovenești, numiți „moldoveni primitivi”. Alegătorul știe că PSRM este singurul partid care este capabil să păstreze relațiile de prietenie cu partenerul nostru strategic principal – Federația Rusă, să asigure condiții normale de muncă pentru lucrătorii noștri migranți în Rusia și să mențină condițiile preferențiale pentru producătorii moldoveni care furnizează produse pe piața rusă. Alegătorul știe că PSRM este singurul partid care este capabil să unească ambele maluri ale Nistrului în baza valorilor comune și să soluționeze problema transnistreană prin eforturi comune.

Alegătorul știe că PSRM este singurul partid capabil să protejeze interesele politice, economice și sociale ale omului de rând, să asigure un nivel decent de viață pentru cetățenii noștri, nepermițând închiderea școlilor și grădinițelor de copii, spitalelor și policlinicilor, să apere sfera socială de presiunea externă a instituțiilor financiare”, se mai spune în declarație.

În același timp, socialiștii au mai spus că alegerile trebuie să aibă loc doar atunci când în Moldova vor fi aduse nu mai puțin de 1,5 mln. de doze de vaccin anti-COVID-19 eficiente și când vor fi vaccinați cel puțin 600 mii de cetățeni. Viața și sănătatea cetățenilor noștri a fost, este și va fi prioritatea noastră principală, depășind orice demagogie politică.

Partidul Socialiștilor îndeamnă toate fracțiunile parlamentare și toate forțele sociale sănătoase să se unească împotriva tentativei brutale de uzurpare a puterii în țara noastră și atentatului asupra independenței Republicii Moldova.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților