[ X ]
PSRM cere respectarea dreptului credincioșilor Mitropoliei Moldovei de a-și practica liber credința, fără amestecul schismaticilor și al forțelor străine
30 Iunie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a venit cu o declarație cu privire la preluarea forțată a bisericii Mitropoliei Moldovei din satul Grinăuți. Potrivit formațiunii, la 28 iunie, în satul Grinăuți din raionul Rîșcani, a avut loc un act revoltător de „atac raider religios” – reprezentanții așa-numitei „Mitropolii a Basarabiei”, cu sprijinul poliției și al autorităților locale, au încercat să preia cu forța Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, ce aparține canonic Bisericii Ortodoxe din Moldova.

„Condamnăm categoric acest atac banditesc asupra unui locaș sfânt. Este o crimă nu doar împotriva legii, ci și împotriva conștiinței, credinței și integrității spirituale a poporului nostru.

Exprimăm sprijinul deplin pentru Biserica Ortodoxă canonică din Moldova și pentru credincioșii din Grinăuți, care au dat dovadă de curaj apărându-și biserica. Încercarea de a lua cu forța lăcașul de cult de la o comunitate care, într-un raport de 7 la 1, a exprimat dorința clară de a rămâne parte a Mitropoliei Moldovei este un act de violență camuflat sub pretext religios.

Comportamentul poliției provoacă o indignare deosebită: în loc să apere ordinea și legea, aceasta s-a transformat într-o bâtă folosită împotriva credincioșilor ortodocși care au format un scut viu pentru a-și proteja biserica. Prezența a zeci de clerici români, acționând cu susținerea structurilor de stat, demonstrează că în Republica Moldova se dezvoltă, sub acoperirea autorităților, un mecanism de „atac raider religios” anticonstituțional, inspirat de modelul ucrainean”- se spune în declarație.

PSRM avertizează: „drumul pe care au pornit autoritățile, alături de schismatici, este unul al haosului și confruntării. Ortodoxia este o parte inseparabilă a suveranității spirituale a Moldovei, fundamentul identității noastre, al istoriei și viitorului nostru. Nu vom permite structurilor românești, cu sprijinul unei conduceri nelegitime a Republicii Moldova, să destrame unitatea bisericească a țării în favoarea intereselor geopolitice ale Bucureștiului și Bruxellesului”.

Partidul Socialiștilor solicită:

– încetarea imediată a violențelor împotriva credincioșilor ortodocși;

– desfășurarea unei anchete obiective privind acțiunile poliției și ale autorităților locale;

– respectarea dreptului credincioșilor Mitropoliei Moldovei de a-și practica liber credința, fără amestecul schismaticilor și al forțelor străine.

„Facem apel către toate forțele politice, civice și bisericești responsabile din țară să se consolideze pentru a apăra identitatea spirituală națională și pentru a preveni repetarea scenariului de dezbinare aplicat în Ucraina”, au conchis socialiștii.

Inapoi la arhiva noutaților