[ X ]
PSRM cere reacția oficială a autorităților la declarații deputatului ucrainean cu privire la soluționarea problemei transnistrene „prin toate mijloacele, inclusiv cele militare”
17 Aprilie

Partidul Socialiștilor își exprimă profunda indignare față de declarația iresponsabilă a deputatului ucrainean Alexei Goncearenco, rostită la sesiunea APCE, cu privire la soluționarea problemei transnistrene „prin toate mijloacele, inclusiv cele militare.”

Considerăm această afirmație ca o ingerință grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, o încercare de a destabiliza situația din zona conflictului transnistrean și de provocare a unui război în țara noastră.

În timp ce în Moldova, inclusiv prin eforturile mediatorilor internaționali, este menținută pacea și liniștea, pe teritoriul țărilor vecine sunt provocatori care toarnă jăratic în focul conflictului înghețat.

Solicităm o reacție dură la această declarație din partea Președintelui Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, cu convocarea Ambasadorului Ucrainei la Ministerul Afacerilor Externe.

Facem apel către OSCE și misiunile diplomatice străine să reacționeze la asemenea încercări obraznice de imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova și de ațîțare a conflictului în țara noastră.

Considerăm necesar examinarea declarației reprezentantului Ucrainei A. Goncearenco în cadrul Comisiei parlamentare pentru Politică Externă și adoptarea unei declarații speciale din partea Parlamentul Republicii Moldova.

PSRM este convins că conflictul transnistrean poate fi soluționat doar pe cale diplomatică, în baza integrității teritoriale a statului moldovenesc reîntregit și ținând cont de interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Facem apel către toate forțele sănătoase din țara noastră să facem un front comun pentru salvarea păcii în Republica Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților