[ X ]
PSRM: Cei care au capturat din nou Curtea Constituțională și au provocat această decizie anti-națională, care e și un grav precedent pentru viitoarele acorduri internaționale
8 Mai

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) susține că, hotărârea Curții Constituționale, de anulare a creditului rusesc în valoare de 200 de milioane de euro, este o confirmare a faptului că această instituție a fost capturată de interesele politico-oligarhice, informează CURENTUL.

„Este foarte regretabil că magistrații Curții s-au condus nu de prevederile constituționale și de interesul cetățenilor, al țării, ci de interesele politice înguste, în spatele cărora stau oligarhi ce așteaptă să-și întoarcă țara. Astăzi au pierdut cetățenii țării noastre, care au nevoie de bani, să fie ajutați să depășim împreună criza provocată de pandemia de coronavirus. Astăzi a pierdut Moldova. A pierdut democrația și statul de drept. Cei care au capturat din nou Curtea Constituțională și au provocat această decizie anti-națională, care e și un grav precedent pentru viitoarele acorduri internaționale ce pot fi ușor anulate de interese obscure prin intermediul Instanței, trebuie să-și asume întreaga responsabilitate. Noi vom depune în continuare efort, împreună cu Guvernul și președintele țării, Igor Dodon, să găsim soluții pentru ca cetățenii să primească la timp pensiile și salariile, ajutoarele sociale, să fie sprijinite afacerile pentru a păstra locurile de muncă, să reparăm drumuri și să iluminăm străzi. Noi suntem cu fața spre popor, nu ca și politicienii iresponsabili, care-i întorc spatele și luptă doar pentru interesele oligarhilor care acționează pentru a captura din nou țara”, se spune într-un comunicat de presă.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților