Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) afirmă că justiția nu trebuie subordonată politicului, iar actorii politici nu trebuie să dicteze ce să facă justiția, transmite CURENTUL.
În cadrul unui briefing de presă, secretarul general al PSRM, deputatul Vlad Bătrîncea a menționat că socialiștii pot oferi o adevărată reformă a justiției.
„Ceea ce au făcut Guvernele precedente cu justiția și de unde avem și până astăzi probleme cu justiția, au semnat anexe secrete, au partajat instanțele judecătorești. Blocul nostru este gata să ofere o guvernare profesionistă capabilă să întoarcă cetățenii acasă și să reformeze justiția”, spus Vlad Bătrîncea.
Deputatul a mai menționat că după ce a fugit Vlad Plahotniuc din țară, au avut loc mai multe schimbări în legislație și în activitatea instituțiilor de stat, oamenii nu mai au frică.
De asemenea, Vlad Bătrîncea a menționat că tot ce s-a furat în țară s-a făcut pe timpul guvernărilor de dreapta, iar socialiștii mereu au guvernat responsabil și nu au dat vina pe altcineva.
Cristina Parfeni