Șapte partide politice proeuropene au semnat Declarația Partidului Social Democrat European (PSDE) privind condamnarea traseismului politic. Este vorba despre Platforma Demnitate și Adevăr, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Liga Orașelor și Comunelor, Partidul Schimbării, Partidul Puterea Oamenilor și Partidul Verde Ecologist, în privința cărora de asemenea au fost aplicate metode obscure ale partidului de guvernare. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele PSDE, Ion Sula, într-o conferință de presă.
Liderul social-democrat a menționat că acest fapt reprezintă o realizare semnificativă pentru procesele democratice din R. Moldova și parcursul european al țării. Spre regret, însă, partidele reprezentate în Parlamentul țării: partidul de guvernare PAS și opoziția parlamentară – Blocul Socialiștilor și Comuniștilor nu au dat curs Declarației de condamnare a traseismului politic și au a ales să se distanțeze de această inițiativă, negându-și promisiunile date întregii societăți și demonstrând o lipsă totală de coerență între declarații și fapte.
Astfel, pornind de la prevederile constituționale, PSDE solicită Președintelui R. Moldova să facă uz de dreptul său la inițiativă legislativă și să înainteze Parlamentului un proiect de lege privind combaterea traseismului politic.
„ Solicităm Președintelui țării să-și exercite dreptul său, înaintând un proiect de lege în adresa Parlamentului, cu titlu de inițiativă legislativă, care să prevină și să combată traseismul politic. În mod special, să fie introduse sancțiuni pentru acei politicieni care decid să-și trădeze promisiunile față de alegători și valorile democratice. Sancțiunea trebuie să fie una pe măsură – dacă părăsești partidul după alegeri, pierzi automat mandatul deținut. Această regulă ar descuraja traseismul și ar obliga politicienii să fie mai responsabili față de alegători”, a declarat președintele PSDE, Ion Sula.
La final, liderul PSDE a făcut apel către toți cetățenii Republicii Moldova, societatea civilă și partenerii internaționali să se alăture acestui demers, susținând efortul comun de a duce țara noastră pe un drum corect, democratic, manifestând respect față de oameni și valorile europene.