[ X ]
PSDE: Tupeul actualei guvernări depășește imaginația. Vor să transforme asistenții sociali în agenți electorali ai PAS
8 Septembrie

Partidul Social Democrat European (PSDE) afirmă că „tupeul actualei guvernări depășește imaginația. După ce și-au bătut joc cum au vrut de asistenții sociali, lăsându-i pe o bună parte din ei fără salarii, timp de mai bine de jumătate an, acum vor să-i transforme și în agenți electorali ai PAS”, informează CURENTUL. 

„Adică niște angajați la stat care, în mod normal, au atribuții foarte clare, și anume să îngrijească de persoane aflate în situații de risc sau cu nevoi speciale, sunt obligați, prin directivă oficială, să se implice direct în procesul electoral și să-i monitorizeze pe oponenții politici ai puterii.

Nicio guvernare nu și-a permis, până acum, să sfideze atât de deschis și obraznic legea și bunul simț și să utilizeze atât de brutal puterea în interes propriu”, a constatat partidul.

PSDE în context s-a adresat guvernării: „Stimați guvernanți, pentru monitorizarea proceselor electorale și prevenirea ilegalităților există instituții specializate – CEC, procuratură, poliție, organizații ale societății civile, naționale și internaționale. Asistenții sociali nu au nici calificarea necesară și nici obligația să se implice în aceste procese. Ceea ce faceți voi este abuz, intimidare și șantaj, iar acest lucru deja cade sub incidența mai multor articole din lege, inclusiv din Codul Electoral”.

„Solicităm, în acest context, tuturor instituțiilor abilitate să verifice atent legalitatea acestor directive și să intervină prompt, pentru a curma orice abuz”, a conchis PSDE.

Inapoi la arhiva noutaților