[ X ]
PSDE solicită guvernării consultarea proiectului de lege privind votul prin corespondență cu UE, Comisia de la Veneția și toți actorii relevanți
11 Martie

Partidul Social Democrat European își exprimă profunda îngrijorare cu privire la inițiativa recentă de implementare a votului prin corespondență. Înțelegem importanța votului prin corespondență, ținând cont de practica internațională și necesitatea sporirii accesului cetățenilor moldoveni la procesul de vot, indiferent de locul de aflare.

Totodată, considerăm că într-o perioadă esențială pentru consolidarea democrației și avansarea tării noastre pe calea integrării europene, guvernarea nu a ținut cont de mai multe aspecte importante:

Lipsa consultărilor cu Uniunea Europeană și Comisia de la Veneția:

 În contextul statutului R. Moldova de țară candidată de aderare la UE, nu a fost asigurată consultarea cu Uniunea Europeană și Comisia de la Veneția, înainte de promovarea inițiativei de vot prin corespondență. Acest pas esențial ar fi asigurat alinierea reformei electorale la standardele și cele mai bune practici europene, consolidând parcursul european și încrederea partenerilor internaționali în angajamentul nostru față de procese electorale transparente și echitabile. Ignorarea consultărilor cu UE și Comisia de la Veneția ridică semne serioase de întrebare referitoare la compatibilitatea acestei inițiative cu principiile democratice și cu standardele electorale, pune în pericol nu doar integritatea electorală, ci și parcursul european al R. Moldova. 

Lipsa transparenței:

Guvernarea nu a asigurat transparența procesului de adoptare a proiectului. Au lipsit consultările largi, dezbaterile și discuțiile ample cu invitarea societății civile, experților din domeniu, mediului academic și partidelor politice. Acest lucru subminează încrederea cetățenilor și pune în pericol integritatea procesului democratic.

 Riscuri de securitate:

Atragem atenția asupra potențialelor riscuri de securitate asociate votului prin corespondență, în special în contextul războiului hibrid. Securitatea și integritatea fiecărui vot sunt esențiale pentru menținerea încrederii publice în sistemul electoral. Prin urmare, orice implementare a votului prin corespondență trebuie să includă măsuri eficiente de protecție și verificare, pentru a preveni orice formă de manipulare sau fraudă.

Reieșind din argumentele expuse supra, Partidul Social Democrat European solicită guvernării:

  1. Consultarea prealabilă a proiectului de lege privind implementarea votului prin corespondență cu Uniunea Europeană și Comisia de la Veneția, precum și cu toți actorii relevanți: societatea civilă, mediul academic, partidele politice, experți din domeniu.
  1.  Asigurarea transparenței prin consultări largi și dezbateri ample cu privire la această inițiativă importantă.
  1. Elaborarea unor măsuri eficiente de protecție și verificare, pentru a preveni orice risc de securitate și a menține integritatea procesului electoral.

Este esențial ca orice inițiativă electorală să fie în deplină concordanță cu standardele democratice și cu angajamentul nostru față de consolidarea procesului democratic și a integrității electorale în Republica Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților