Organizația Teritorială PSDE Hîncești a fost reconstituită și a fost aleasă o nouă conducere a Organizației. În calitate de președinte interimar a fost votat unanim consilierul raional din Hîncești, Vasile Gajiu, vicepreședintele Partidului Social Democrat European.
Noua conducere a echipei PSDE Hâncești și-a propus ca obiectiv pentru perioada următoare – convocarea adunărilor generale ale Organizațiilor primare de partid din raion și stabilirea sarcinilor concrete, inclusiv din perspectiva participării formațiunii politice la viitoarele exerciții electorale.
Președintele PSDE, Ion Sula, a exprimat recunoștință și apreciere membrilor Organizației PSDE Hîncești pentru devotament și pentru că nu au cedat atacurilor și presiunilor din partea partidului de guvernare. Echipa PSDE Hîncești de-a lungul timpului a fost activă și implicată și suntem siguri că așa va rămâne.