[ X ]
PSDE și-a desemnat candidatul pentru Primăria Bălți
13 Septembrie
Vasile Guțu, președintele OT PSDE Bălți, este candidatul Partidului Social Democrat European pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Candidatura lui a fost susținută cu vot unanim în cadrul ședinței lărgite a Biroului executiv al Organizației Teritoriale PSDE Bălți. La ședința Organizației au participat în calitate de invitați președintele PSDE, Ion Sula, și secretarul general, Cazacu Iurie.
Liderul social-democrat a urat mult succes dlui Vasile Guțu, dar și întregii echipe social-democrate din Bălți pentru scrutinul din 5 noiembrie curent. „Sunt sigur că vom obține un rezultat foarte bun în alegerile locale generale, deoarece avem în echipă oameni profesioniști, responsabili, cu experiență, care au demonstrat pe parcursul timpului că pot realiza lucruri concrete pentru cetățeni și pentru țară”, a declarat președintele Ion Sula.
În cadrul ședinței, a fost de asemenea votată componența staff-ului electoral al OT PSDE Bălți, care în perioada imediat următoare va elabora lista candidaților pentru funcția de consilieri municipali și va trasa acțiunile concrete pentru campania electorală.
374180083_842267183948116_4787961395383135901_n 374204904_842266973948137_4503058509240827216_n 374267541_842267047281463_6651367480472360232_n 374278751_842267097281458_4758694653680420237_n
Inapoi la arhiva noutaților