[ X ]
PSDE: Nu am fost înregistrați la referendum; E o situație bizară și neverosimilă, care cu greu poate avea o explicație logică
7 Septembrie

„Guvernarea continuă implementarea planului de distrugere și reducere la tăcere a Partidului Social Democrat European (PSDE). Astăzi, cu mâna Comisiei Electorale Centrale, instituției subordonată complet partidului de guvernare, formațiunea noastră nu a fost înregistrată în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024″ – se spune într-o declarație a PSDE, informează CURENTUL.

Partidul a punctat că asta s-a întâmplat în condițiile în care PSDE și-a declarat intenția de a se înregistra cu opțiunea „DA”, adică pentru vectorul european al R. Moldova.

„Este o situație bizară și neverosimilă, care cu greu poate avea o explicație logică.

Asistăm, așadar, la o premieră în politica moldovenească. Un partid proeuropean nu doar în declarații, ci și în acțiuni, este obligat prin lege să nu poată promova referendumul pe care tot guvernarea l-a pus la cale. În același timp, CEC înregistrează într-o veselie partide declarate pro-rusești, care îi vor convinge pe oameni să voteze împotriva aderării R. Moldova la UE.

Nu încape nicio îndoială că decizia CEC are substrat politic și a fost luată la comanda guvernării. În aceste condiții apare o întrebare pertinentă: își dorește oare cu adevărat puterea de la Chișinău ca referendumul să treacă sau totuși la mijloc este intenția de a compromite parcursul european al R. Moldova.

Oricum, PSDE rămâne ferm convins că locul R. Moldova este în UE și vom promova, în conformitate cu deciziile formațiunii și cu statutul nostru politic, calea europeană a R. Moldova. Și nimeni nu ne poate interzice acest lucru. Despre toate atacurile și piedicile guvernării la adresa PSDE vom vorbi în detalii săptămâna viitoare, în cadrul unei conferințe de presă”, se mai spune în declarația PSDE.

Inapoi la arhiva noutaților