[ X ]
PSDE îndeamnă cetățenii să spună un „DA” hotărât în cadrul referendumului constituțional
11 Octombrie

Partidul Social Democrat European (PSDE) reiterează rolul crucial al referendumului constituțional din 20 octombrie, amintind, totodată, că „deschiderea negocierilor de aderare la UE nu este un succes obținut peste noapte, cum încearcă să-l prezinte actuala guvernare. Procesul de integrare europeană nu a fost început de PAS și nici nu se va încheia odată cu plecarea acestei guvernări”, a declarat președintele PSDE, Ion Sula, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit liderului social-democrat, procesul de integrare europeană a început demult, iar primul document care a cimentat acest parcurs a fost Planul de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova, semnat în februarie 2005, adică acum 20 de ani. A urmat un lung proces de transformări și ajustări, o comunicare intensă cu Occidentul, fiind puse bazele unor parteneriate strategice. Au fost perioade în care relațiile cu UE au fost foarte bune și perioade în care s-au înrăutățit.

Dar aceste relații au evoluat continuu, până când, în anul 2014, a fost semnat Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, care a însemnat liberalizarea regimului de vize și acordul de liber schimb cu UE. A fost un punct culminant, care a deschis noi perspective pentru cetățeni și țara noastră. Între timp, Uniunea Europeană a făcut investiții uriașe, a implementat mii de proiecte de dezvoltare, a acoperit financiar deficitul bugetar și ne-a apărat interesele de la cele mai înalte tribune.

„Este important ca lumea să înțeleagă că boicotarea referendumului sau, mai rău, votul împotriva integrării europene nu se rezumă doar la sfidarea actualei guvernări, pe care multă lume este supărată, pe bună dreptate. Înseamnă mult mai mult! Înseamnă compromiterea acestui efort îndelungat, înseamnă aruncarea Republicii Moldova cu cel puțin 20 de ani în urmă. E ca și cum un maratonist care se apropie de finiș după o cursă de zeci de kilometri, ar renunța la ea pe ultima sută de metri și ar începe să alerge înapoi”, a menționat liderul PSDE.

Pentru a nu admite un astfel de scenariu, PSDE îndeamnă toți cetățenii să iasă masiv la urne, pe 20 octombrie, și să spună un „DA” hotărât, pentru a închide încă o etapă decisivă în istoria țării noastre.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Igor Munteanu: Pentru mine personal și pentru CUB este principial important să oprim lunecarea țării noastre spre o nouă formă de oligarhie, în care justiția servește intereselor unui grup de baroni politici
    Politică |
  2. Ministerul Finanțelor a lansat campania de informare cu privire la politica fiscală pentru anul viitor
    Business |
  3. Agenţii economici din industria alimentară trag un semnal de alarmă. Cum va reacţiona Guvernul la propunerile lor?
    Ştiri |
  4. Alexandr Stoianoglo: Așa-zisele reforme promovate de guvernare nu au legătură cu combaterea corupției și curățarea justiției. Sunt un eșec total, ce a condus la o anarhie în sistem
    Politică |
  5. Chișinăul cere Tiraspolului să se abțină de la orice obstrucționare a scrutinului și referendumului din 20 octombrie
    Politică |
  1. Andrei Spînu: Am alocat cele mai multe resurse pentru dezvoltarea satelor și orașelor din țara noastră.
    Politică |
  2. Agenţii economici din industria alimentară trag un semnal de alarmă. Cum va reacţiona Guvernul la propunerile lor?
    Ştiri |
  3. Igor Munteanu: Pentru mine personal și pentru CUB este principial important să oprim lunecarea țării noastre spre o nouă formă de oligarhie, în care justiția servește intereselor unui grup de baroni politici
    Politică |
  4. CNA și procurorii au descins la Primăria Orhei: 4 au fost reținute pentru 72 de ore
    Politică |
  5. Alexandr Stoianoglo: Așa-zisele reforme promovate de guvernare nu au legătură cu combaterea corupției și curățarea justiției. Sunt un eșec total, ce a condus la o anarhie în sistem
    Politică |