[ X ]
PSDE: „Educația nu se face cu pomeni electorale, ci cu investiții reale”
18 Iunie

Partidul Social Democrat European (PSDE) afirmă că “guvernarea PAS tocmai a pus în scenă încă un spectacol politic grotesc pe banii noștri. A decis să cumpere voturi, de această dată mituind, într-un mod absolut nerușinat, copiii”, informează CURENTUL.

“300 de milioane de lei vor fi scoase din bugetul public, cu doar trei săptămâni înainte de alegeri, și vor fi aruncate la întâmplare, în bătaie de joc, chipurile să ajute elevii care vor merge școală. Ei consideră că pot schimba pe o mie de lei viitorul copiilor! Bani care, de altfel, tot de la copii și părinții lor sunt luați.

Guvernarea PAS nu investește în școli, nu apără onoarea și demnitatea pedagogilor, nu le creează copiilor condiții normale, ca să învețe și să se dezvolte normal. Singura investiție care îi interesează este în voturi, pentru PAS!”, a declarat partidul.

Potrivit formațiunii, astăzi, în jumătate din școlile noastre copiii merg la toaletă, pe frig și ploaie, la niște latrine aflate afară, în curte, elevii nu au apă curentă și nici cele mai elementare condiții sanitare. Cu 300 de milioane de lei rezolvai odată și pentru totdeauna această problemă!

“Școlile din sate se închid una după alta, sub pretextul că nu sunt bani pentru întreținere, iar copiii sunt nevoiți să facă zilnic zeci de kilometri ca să învețe să scrie și să citească. Profesorii sunt umiliți, primesc salarii derizorii și sunt tratați ca niște angajați de mâna a treia.

Din cauza acestei atitudini și acestui dezastru în sistemul educațional, mai bine de jumătate dintre copiii care termină școala aici sunt analfabeți funcționali. Educația, care, conform Constituției, este prioritate națională, a devenit o adevărată Cenușăreasă pentru actuala guvernare. Și ei au nesimțirea încă să-și facă PR politic pe seama ei!

Asta nu e „grijă pentru copii”. Este o insultă față de noi toți și o bătaie de joc față de viitorul copiilor noștri! Este corupere electorală pe bani publici și o încălcare flagrantă a legii!

Educația nu se face cu pomeni electorale. Educația înseamnă viziune, investiții, respect. Cine nu înțelege asta, n-are ce căuta la guvernare”, a mai menționat PSDE.

Inapoi la arhiva noutaților