[ X ]
PSDE despre remanierile guvernamentale: O ofensă și o sfidare pe față a cetățenilor și partenerilor noștri străini
18 Iulie
Partidul Social Democrat European (PSDE) a declarat că așa-numitele remanieri guvernamentale, efectuate de PAS, reprezintă o ofensă și o sfidare pe față a cetățenilor și partenerilor noștri străini.
„Readucerea lui Andrei Spînu în Guvern, om a cărui reputație reprezintă o pată mare pe obrazul actualei guvernări, este un gest care exprimă nu doar lipsă totală de respect pentru oamenii care i-au votat, dar și o confirmare a faptului că PAS a intrat într-un cerc vicios din care nu mai poate ieși.
Este foarte greu de explicat acest pas controversat – fie partidul de guvernământ este șantajabil și forțat de anumite cercuri să-și sacrifice total imaginea, de dragul unor interese obscure, fie a ajuns în situația în care nu mai are pe cine numi în funcții și este nevoit să bage la reciclare până și cadrele compromise total”, a declarat partidul.
PSDE a mai spus că, așa sau altfel, este extrem de regretabil ceea ce se întâmplă, deoarece înțelegem cu toții că actuala guvernare se prăbușește în hău și ne trage și pe noi după ea, iar acest lucru ar trebui să ne dea tuturor de gândit.
„Asistăm la o bătaie de joc pe care nu și-a permis-o nimeni până acum și sperăm ca măcar în cel de-al 12-lea ceas președintele Maia Sandu, dar și partenerii noștri externi, care i-au acordat credit în alb actualei guvernări, să oprească acest dezmăț.
În caz contrar, replica cetățenilor va fi dură și necruțătoare și vom pierde cu toții, într-un final”, a conchis partidul.
Inapoi la arhiva noutaților