PSDE mulțumește Uniunii Europene pentru aprobarea finanțării de 1,9 miliarde de euro pentru R. Moldova și îndeamnă guvernarea PAS să utilizeze banii în interes comun, nu în interes propriu.
”Parlamentul European a aprobat programul de asistență pentru Republica Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro, o sumă record de care, fără îndoială, avem foarte mare nevoie acum. Le mulțumim partenerilor noștri europeni și tuturor celor implicați, implicit colegului nostru social-democrat domnului Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, care a reușit, prin amendamentul său, să majoreze componenta de grant cu 100 de milioane de euro”, se menționează în comunicatul PSDE.
În același timp, formațiunea precizează că este foarte important acum ca acești bani să fie gestionați corect și să fie direcționați către soluționarea problemelor reale cu care se confruntă Republica Moldova.
”Să fie făcute investiții strategice, care să ajute la dezvoltarea economică, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Să nu ajungă din nou la clientela din jurul guvernării, care să consume aceste fonduri vitale în interes propriu, pentru programe ideologice utopice, propagandă politică și reforme improvizate, menite să favorizeze puterea în detrimentul opoziției, așa cum s-a întâmplat până acum cu banii oferiți de partenerii externi.
Republica Moldova înseamnă mult mai mult decât PAS și Maia Sandu și are nevoie de investiții pentru a-și consolida securitatea – energetică, alimentară, economică, socială etc., de aceea, este nevoie, mai mult decât oricând, să valorificăm cu înțelepciune această uriașă oportunitate, care se deschide acum. Prin urmare, facem un apel către actuala guvernare să lase deoparte orgoliile și ambițiile politice și să dea dovadă, măcar în ceasul al 12-lea, de responsabilitate.
Mulțumim Uniunii Europene pentru sprijin!”, se mai spune în declarația PSDE.