După ce în spațiul public au apărut mai multe imagini, în care angajați ai întreprinderii de stat „Poșta Moldovei” descarcă dintr-o mașină care aparține tot acestei întreprinderi mii de ziare electorale ale Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Social Democrat European (PSDE) se întreabă: „Poate ne-a scăpat ceva, dar de când Poșta Moldovei s-a transformat în serviciul de transport și livrare al PAS? Sau a dat Comisia pentru Situații Excepționale vreo decizie în acest sens, dimineața devreme, și n-am observat? Sau poate Poșta Moldovei n-a fost „decapturată” până la capăt de „oamenii buni”?”.
„Apropo de materiale electorale. Codul Electoral prevede că ziarele, pliantele, buletinele de campanie pot fi transmise la tipar abia din data 6 octombrie, cu o zi înainte de începerea oficială a campaniei electorale. Cum se face că PAS a reușit să tipărească deja ziarele? Solicităm o clarificare și în acest sens. Că de altfel o să credem că partidul de guvernare, care stă zi și noapte la straja respectării Codului Electoral, și-a permis el însuși să-l încalce. Și așteptăm, de asemenea, să se sesizeze și Comisia Electorală Centrală (CEC), pentru a analiza faptele prin prisma încălcării legislației electorale”, a conchis formațiunea.