Partidul Social Democrat European condamnă decizia autorităților de a majora, cu până la 80%, prețul Asigurării Obligatorii de Răspundere Civilă Auto (RCA).
„Dacă cineva credea că mai rău nu poate fi și că, gata, guvernarea PAS se va apuca să facă și ceva bun, cel puțin din considerentul că vin alegerile, să știți că impertinența lor nu are limite. Nu, prieteni, loviturile în cetățenii noștri continuă și nu avem niciun indiciu că atitudinea lor față de noi se va schimba”, a declarat vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, într-o postare video pe Facebook.
Potrivit lui, acest lucru îl confirmă și faptul că, după șirul de scumpiri, care deja a adus oamenii la culmea disperării, ei nu au nici cea mai mică intenție să se oprească.
„De această dată, au decis să le îngreuneze și mai mult viața șoferilor sau, mai exact, deținătorilor de autoturisme, de parcă nu a fost destul până acum. Este vorba despre majorarea cu 80 la sută a Asigurării Obligatorii de Răspundere Civilă Auto, așa-numita RCA. 80 la sută, prieteni, aproape dublu!”
Vicepreședintele PSDE menționează că scumpirea este o consecință a faptului că, începând cu aprilie 2023, a intrat în vigoare o nouă lege, la inițiativa Comisiei Naționale a Pieței Financiare.
„Ce contează că șoferii nu mai au bani nici de benzină, că nu mai au cu ce să-și repare mașinile, pentru că și prețul pieselor s-a dublat, că plătesc degeaba o groază de bani pentru drumuri, pe care nu le repară nimeni? Să-i mai nenorocim și cu asigurarea, să fie tabloul complet. Altfel de unde o să ia ei bani pentru a-și achita salariile lor grase, pe care și le-au mărit de trei ori și tot nu le ajunge?!”, se întreabă retoric politicianul.
În context, Eremei Priseajniuc atrage atenția că în fruntea Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPPF), autorul inițiativei de majorare a prețului pentru asigurarea RCA, este Dumitru Budianschi, fostul ministru al Finanțelor, în Guvernul Nataliei Gavrilița.
„Este cel care a gestionat banii publici în primul guvern al „oamenilor buni”, care ne-a adus în situația în care suntem acum și ne „fericește” acum din altă poziție. Știți care e salariul mediu la conducerea CNPF? 120 de mii de lei lunar! Bineînțeles că pe ei această scumpire nu-i afectează. Cu așa tempouri ale guvernării, sper să mai rămână oameni în țară care să facă față acestui dezastru social!”, a conchis vicepreședintele PSDE.