Urmare a briefingului susținut de președintele Maia Sandu privind situația de securitate a Republicii Moldova, Partidul Social Democrat European (PSDE) a venit cu o reacție, informează CURENTUL
„Partidul Social Democrat European, ca partid membru al marii familii social-democrate europene, împărtășește îngrijorările existente cu privire la riscurile pentru securitatea statului. Reiterăm poziția partidului de condamnare a războiului dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei și solidaritatea deplină cu poporul ucrainean în această luptă.
În același timp, ne exprimăm regretul că informația prezentată nu este însoțită de o analiză pertinentă din partea autorităților abilitate ale Republicii Moldova, fiind invocate în special surse operative externe. Nu sunt clare acțiunile serviciilor speciale în domeniul securității statului și dacă se iau măsuri de anihilare a riscurilor, înainte de a atrage societatea în dezbateri publice privind presupuse acțiuni de destabilizare a situației din țară” – se spune într-o declarație a formațiunii.
PSDE consideră că informațiile difuzate în presă de către Președinție, obținute prin canale operative, trebuiau să fie discutate la nivelul organelor de ocrotire a normelor de drept și a Consiliului Suprem de Securitate, pentru a fi elaborate acțiuni și soluții pe termen scurt și mediu, iar populația să fie informată despre acțiunile întreprinse.
„Declarațiile fără pași concreți sunt de natură să inducă panică în societate și pot fi percepute ca distragere a atenției publice de la gravele probleme social-economice cu care se confruntă astăzi oamenii. Totodată, considerăm că în spatele unor asemenea declarații s-ar putea afla și tentative de îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale, prin aprobarea unor modificări legislative netransparente” – a mai comunicat partidul.
Partidul Social Democrat European, condamnând orice acțiune care poate destabiliza situația în Republica Moldova, solicită Președintelui țării, Parlamentului și Guvernului să convoace de urgență o ședință comună, la care să fie invitate atât partidele parlamentare, cât și cele extraparlamentare, care au expertiză și profesioniști, precum și reprezentanții societății civile, pentru a fi informate detaliat despre amenințările și vulnerabilitățile reale și eventual a identifica soluții comune menite să asigure securitatea și siguranța oamenilor.