[ X ]
PSDE a aprobat o declarație prin care își reafirmă angajamentul de a lupta pentru suveranitatea, prosperitatea și bunăstarea Republicii Moldova
23 Decembrie

Partidul Social Democrat European (PSDE), în cadrul Congresului XI Extraordinar, care a avut loc la 22 decembrie, a aprobat o declarația în care își reafirmă angajamentul de a lupta pentru suveranitatea, prosperitatea și bunăstarea Republicii Moldova, rămânând fidel valorilor sale fundamentale, adică principiilor democratice și integrării europene.

PSDE se angajează să marcheze o nouă etapă în istoria sa, consolidându-se ca o forță politică dedicată bunăstării cetățenilor Republicii Moldova.

„În contextul acestui Congres extraordinar, ne propunem să readucem social-democrația la guvernare în Republica Moldova.

𝐔𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐌𝐨𝐛𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞: PSDE se reafirmă ca un partid unit și reprezentativ, susținut de peste 103 primari, președinți și vicepreședinți de raioane, precum și sute de consilieri raionali și locali. Această unitate este fundamentul pe care se va construi viitorul nostru politic, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025, dar și a acțiunilor politice viitoare.

𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐈𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞: PSDE este un partid deschis pentru toți cei care împărtășesc valorile social-democrate. Partidul își exprimă disponibilitatea de a primi noi membri și de a reprimi în rândurile sale pe foștii colegi care au fost nevoiți să se retragă din cauza presiunilor actualei guvernări. Solidaritatea și incluziunea sunt esențiale pentru consolidarea noastră ca forță politică.

𝐒𝐮𝐯𝐞𝐫𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞: PSDE susține cu fermitate ideea că schimbarea trebuie să vină din interior, iar deciziile să fie luate în mod autonom, pornind de la interesul național, nu să fie dictate din exterior. Există suficiente resurse în interior, care, dacă ar fi valorificate pe deplin, Republica Moldova și-ar putea construi, de sine stătător, un viitor sigur și prosper și nu ar mai depinde de unii actori străini care profită de vulnerabilitățile noastre. Suveranitatea națională este un principiu fundamental și nu poate fi negociată, iar procesul de integrare europeană trebuie să se bazeze pe principii de reciprocitate și respect.

𝐕𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐓𝐫𝐚𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞: PSDE își reafirmă angajamentul de a apăra valorile tradiționale creștine, care constituie fundamentul identității noastre naționale și spirituale. Aceste valori nu sunt negociabile și vor rămâne esențiale în toate demersurile noastre politice și sociale.

𝐏𝐫𝐨-𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐢𝐬𝐦 𝐬̦𝐢 𝐑𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆: PSDE se angajează să mențină cursul proeuropean de dezvoltare și va coaliza în viitorul Parlament doar cu forțe politice care împărtășesc viziuni similare. În același timp, respectă libertatea individului și dreptul oamenilor de a-și exprima liber opiniile și opțiunile politice, iar asigurarea bunăstării și echității sociale reprezintă un obiectiv politic central.

Având la bază doctrina social-democrată, PSDE este preocupat să le garanteze un trai decent tuturor categoriilor sociale, mai ales a celor vulnerabile care au nevoie de mai multă protecție din partea statului, cum sunt persoanele în etate, copiii, bolnavii etc., dar și a tuturor persoanelor angajate în câmpul muncii, care contribuie nemijlocit la dezvoltarea țării.

𝐏𝐚𝐭𝐫𝐢𝐨𝐭𝐢𝐬𝐦 𝐬̦𝐢 𝐃𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞: PSDE se dedică plenar construirii unui viitor mai bun pentru Republica Moldova, consolidării Democrației, apărării drepturilor fundamentale ale omului, manifestând respect pentru valorile naționale de bază. De asemenea, pune un accent deosebit pe educația patriotică și promovarea interesului național, ca elemente coagulante, care consolidează societatea și dezvoltă respectul de sine” – se spune în declarația PSDE.

Inapoi la arhiva noutaților