Directorul adjunct al Agenției Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Sergiu Batiușca, a participat în cadrul primei conferințe online, cu genericul „Agricultura în Moldova”, eveniment desfășurat de PRIAevents, în parteneriat cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Conferința a fost destinată agriculturii și creșterii acesteia, dar și dezvoltării fermierilor din Republica Moldova, transmite CURENTUL.
În cadrul evenimentului, Sergiu Batiușca, a subliniat că AIPA este autoritatea ce își focusează eforturile asupra susținerii fermierilor prin măsurile de subvenționare, ce vizează acordarea din partea statului a subvențiilor atât postinvestiționale precum și a celor în avans.
Totodată, în cadrul conferinței au participat reprezentanți ai autorităților, asociațiilor de profil, fermieri discutând și identificând cele mai bune soluții de dezvoltare a sectorului agricol, sectoare ce vizează creșterea culturilor cerialiere, fructe și legume, cultivarea viței de vie, sectorul apicol, creștere animale, etc.
De asemenea, în cadrul evenimentului discuțiile s-au axat și pe problemele specifice din momentul crizei și post criză: provocările și oportunitățile specifice sectorului agricol, din această perioadă, care sunt problemele cu care se confruntă fermierii în acest context fără precedent, cum se redresează și cum se pot adapta fără sa aibă pierderi mari.
Cristina Pendea