[ X ]
Provocările noului director general „Metalferos” la venirea în funcție
2 August

Directorul SA „Metalferos”, Igor Cujba, de la preluarea funcției, s-a confruntat cu mai multe provocări. Despre aceasta el a vorbit în cadrul unui interviu pentru oficial.md, transmite CURENTUL.

Prima provocare a fost conjunctura pieții interne.

„Prima realitate cu care ne-am confruntat, a fost modificarea conjuncturii pieței interne de profil ca urmare a demonopolizării și liberalizării pieței metalelor din R. Moldova. Pe piață au apărut noi agenți economici, a apărut concurența și e clar că a trebuit să schimbăm modalitățile de abordare a relațiilor comerciale cu toți partenerii, atât pe segmentul achizițiilor, cât și pe cel al vânzărilor. În primul rând, a trebuit sa găsim soluții pentru a echilibra pierderile pe care le-a avut întreprinderea în ultimele 5 luni ale anului 2019, timp în care nu a activat aproape deloc”, a spus Igor Cujba.

O altă provocare a fost schimbarea relației comerciale cu cel mai important consumator de deșeuri feroase din regiune – uzina din Râbnița.

„Negocierile au fost de lungă durată și destul de dure. De aceea, ne-am propus să diminuăm dependența de un singur consumator, pregătind infrastructura întreprinderii și revizuind logistica pentru a putea exporta materie primă și în Turcia”, spune directorul „Metalferos”.

A treia situație dificilă a fost pandemia de Coronavirus, „dar asta nu ne privește numai pe noi, ci pe toată lumea, la nivel mondial”.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților