Bunul meu amic, Leonid Bujor, de mai multă vreme mă tot cicălește insistent să continuu a scrie. Să fac o carte. Știe el ce știe. A citit o parte din articolele publicate de mine în regionalul „Expresul” de la Ungheni, unele preluate de anumite mijloace de informare din Chișinău. A reușit să-mi însușească caracterul și meteahna asta de a vedea-observa lucrurile așa cum sunt ele.

Așa a fost voia Domnului, să ne întâlnească în 2005 în Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul fracțiunii „Alianța Moldova Noastră”, eu fiind deputat, iar dumnealui secretar al fracțiunii. Leonid Bujor era orășean așezat, cu actele în ordine, ba chiar, ditamai diriguitor al Centrului capitalei. Eu, un funcționar din provincie, venit de la Ungheni și plasat între „așii” politicii moldovenești de la acea vreme ca un stânjenel timid, rupt de pe marginea cărării, între trandafirii mândri și falnici.

Iată că între trandafirii ăștia plini de importanță s-a nimerit și un bujor românesc (Paeonia peregrina), numele căruia corespunde întru totul caracterului, virilității și voinței sale. Prin inteligența și atitudinea sa în exercitarea mandatului de deputat, prin corectitudinea, cumsecădenia și simplitatea, proprii dumnealui, Leonid Bujor mi-a injectat o puternică doză de ”doping” care ușor mi-a spulberat sfiala în mrejele căreia continuam încă să mă aflu, astfel încât în scurt timp am prins la curaj pentru a mă întreba și pentru a întreba și pe alții, chiar dacă uneori întrebările mele nu conveneau celor din prezidiumul ședințelor parlamentare.

Apropierea mea de Leonid Bujor s-a datorat viziunilor și abordărilor comune, sincerității și insistenței cu care mă încuraja în momentele responsabile de a reprezenta fracțiunea noastră de la tribuna centrală a Parlamentului. Eu, fiind o fire emotivă, am simțit umărul pe care îl aștepți uneori de la un prieten sau alt apropiat la depășirea unei situații dificile, de trecere a acelei bariere psihologice, care uneori te reține.

Cel mai mult am fost mișcat de deschiderea lui Leonid Bujor într-o situație de neuitat pentru mine. Am intrat în biroul dumnealui de la etajul șapte ca să-l salut. El scria ceva foarte concentrat și apăsat, de străpungea foaia. Poate pentru că Leonid este în zodia săgetătorului? Căci și zodia spune multe. Dar pentru mine este cert, că cei ce scriu apăsat, au un cuvânt greu a spune. Am înțeles că pregătea un text serios, o declarație pentru plenul parlamentului. I-am dat binețe, iar dumnealui îmi zice în loc de răspuns: „Alexandre, uite-te, expresia aceasta parcă nu-mi vine la socoteală aici…Ian ascultă! Am ascultat, m-a ascultat, am discutat în contradictoriu asupra momentului cu pricina din textul cu un conținut acid, ca până l-a urmă să-l cizelăm împreună.

Gestul secretarului fracțiunii de a se sfătui( nu zic a se „consulta”) cu un tânăr coleg venit dintr-un centru raional ( tânăr, la figurat vorbind), pentru mine a fost, după cum iubește des dumnealui să se exprime, „ cireșica de pe tort” care m-a vrăjit, m-a hipnotizat. Era nota învățătorului la care nici odată nu se aștepta elevul rușinos sau modest, dacă vreți, care ședea la școală în ultima bancă.

Mulțumesc, bade Leonid! Mai multe despre activitatea noastră comună parlamentară și politică, extra-parlamentară, le voi înșira cu altă ocazie.

Am să specific, doar, că Fracțiunea Alianța ”Moldova Noastră” în anii 2005-2009 era unica entitate politică de opoziție critică în raport cu guvernarea comunistă de atunci, spre deosebire de formațiunile de ”opoziție constructivă”. Spun acestea nu pentru a elogia formațiunea din care sun mândru că am făcut parte. Am destule regrete pentru cum s-au produs anumite lucruri spre apusul acestui partid politic. Dar sunt ferm convins că, anume AMN-ul a pregătit terenul ca în 2007 să se producă schimbarea de jos. La alegerile locale generale comuniștii au fost înlăturați de la putere în majoritatea absolută a raioanelor. Și încă un moment, nu mai puțin important pentru perioada ceea. Evenimentele derulate în acel context au scos în evidență câteva tinere figuri politice devenite, peste noapte, speranțe a multor cetățeni din țară și din afara ei.

Dar… N-a fost să fie așa. Nu intru acum în detalii.

După alegerile parlamentare din primăvara lui 2009, situația de pe scena politică moldovenească s-a schimbat vertiginos și radical-dramatic, în același timp. Iar jocurile politice de la Chișinău, desfășurate după 2010, au luat o asemenea întorsătură, încât nimeni nu mai putea descâlci ițele sforarului (sau, poate, totuși, a sforarilor?). Promisiunile s-au uitat, valorile s-au devalorizat, președinții s-au validat în împrejurări suspecte pentru publicul exigent în raport cu manevrele politice. Odraslele sforarului de altă dată, ca și în 2005 la alegerea președintelui, s-au antrenat în cochetări haotice soldate cu mariaje imprevizibile.

În aceste condiții, electoratul tot mai mult a fost derutat de comportamentul obscur al elitei politice parlamentare. Lumea nu mai crede schimbărilor multașteptate, valorilor improvizate, promisiunilor deșarte. Și nici nu are cum să creadă, din momentul în care am ajuns vremuri în care prostituatele, de profesie, au multe de învățat în ale vânzării de la unii politicieni moldoveni antrenați în spectacole și cârdășii josnice. Ei se considerau la timpul lor mai marii zilei, dar, de fapt, rămân a fi mici și jalnici.

Singurul personaj politic care ”s-a ținut de cuvânt” a fost V.P.. Dânsul, pășind țanțoș pe podiumul puterii politice de pe Bâc, a făgăduit solemn: „Noi (eu) vom (voi) reforma clasa politică moldovenească”. I-a reușit. Clasa politică de la Chișinău a fost distrusă.

Unii dintre partizanii îndeplinirii acestui angajament diabolic sub bagheta ”coordonatorului”, astăzi, cu mimici nevinovate de fată mare, cu obrajii umezi de lacrimi rușinoase ale unui cotei cu pufușor pe botișor, o fac pe ostatecii neprihăniți, prinzând aripi de îngeri – salvatori ai națiunii de dânșii furate și osândite la sărăcie. Și toate astea au loc cu binecuvântarea interesată, impusă de circumstanțe suspecte, a pretinsului suveran. Până unde le va merge? Vom trăi și vom vedea.

Intenționat am trecut peste anul electoral și contradictoriu 2019. De ce? Revin mai târziu.

Scris de Alexandru Lipcan