[ X ]
Protest împotriva creșterii tarifelor. Socialiștii cer demisia ANRE
4 Noiembrie

Astăzi, în fața clădirii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Partidul Socialiștilor a organizat o acțiune de protest împotriva creșterii fără precedent a prețurilor și tarifelor la serviciile locativ-comunale. La acțiune au participat deputați în Parlament, consilieri municipali, activiști ai PSRM și ai organizației de tineret „Garda Tânără”.

Protestatarii au scandat: „Nu creșterii tarifelor”, „ANRE – demisia!”.

Secretarul executiv al PSRM, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a declarat că ANRE apără interesele guvernării incompetente și ale companiilor petroliere, și nicidecum ale cetățenilor. Acesta este motivul pentru care conducerea ANRE trebuie să demisioneze in corpore, iar structura în sine – lichidată.

Vlad Batrîncă a atras atenția asupra faptului că prim-ministrul, Natalia Gavrilița a declarat săptămâna aceasta că nu știe care va fi prețul pentru energia electrică la finele lunii, iar ANRE deja aprobă tariful: „Pe ce se bazează aceste calcule dacă prețurile livrărilor de energie nu sunt transparente? În interesul cui ANRE majorează tarifele?”

Vicepreședintele a subliniat că oamenii nu sunt de vină că guvernarea nu poate oferi țării resurse energetice calitative. Prin urmare, și Guvernul trebuie să demisioneze.

Vlad Batrîncea a atras atenția celor prezenți asupra faptului că în condiții de economie severă, la care autoritățile cheamă populația, luminile sunt aprinse în toate birourile clădirii luxoase a ANRE. Vlad Batrîncea a menționat că chiria acestui imobil costă milioane de lei, iar șefii ANRE primesc salarii de peste 70 de mii de lei, cheltuieli pe care le suportă cetățenii.

„ANRE să-și acumuleze fondurile necesare nu din banii bugetari, ci din transferurile companiilor energetice. Or, aceste companii obțin venituri din buzunarele consumatorilor de servicii, adică întreaga populație”,- a subliniat Vlad Batrîncea.

Deputatul PSRM, Vasili Bolea, a înregistrat la Agenție cereri de demisie din partea întregii conduceri a ANRE.

Vasile Bolea a menționat că salariul lunar al directorilor ANRE depinde de tarife – cu cât tarifele sunt mai mari, cu atât salariile sunt mai mari. Între timp, tarifele la energia electrică au crescut cu 300%, și urmează să mai crească.

„În luna martie, am votat în Parlament acordarea votului de neîncredere conducerii ANRE. Astăzi am prezentat cereri de demisie din partea a patru directori ai ANRE, adresate președintelui Parlamentului. Tot ce trebuie ei să facă – să le semneze și să le expedieze Parlamentului. Vom fi bucuroși să le examinăm și să le aprobăm, pentru că tot ce fac ei dăunează cetățenilor Republicii Moldova”, a spus Vasile Bolea.

Ex vice-pretorul sectorului Botanica, Iurie Vitneanschi, a atras atenția asupra faptului că, potrivit statutului, ANRE este o organizație independentă care are drept sarcină protecția populației. „Dar astăzi voi lucrați pentru guvern și împotriva poporului, împotriva statului”, a spus Iurie Vitneanschi, adresându-se conducerii ANRE.

Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a îndemnat guvernarea să nu-și mai bată joc de popor.

„Guvernul promovează intenționat o politică de genocid social. Pe lângă faptul că oamenii nu mai au ce pune în frigider, în curând va fi un lux să ții un frigider acasă. Prețurile exorbitante la serviciile locativ-comunale impun oamenii să recurgă la măsuri extreme: să înghețe în casă, să se spele mai rar și să trăiască în întuneric”, a spus deputatul.

Liderul organizației de tineret „Garda Tînără”, Victor Poleacov, a menționat că prețurile și tarifele pentru toate utilitățile sunt în continuă creștere, dar nimeni nu se gândește la oameni și în ce măsură ei au posibilitatea să achite asemenea tarife.

Pe finalul mitingului, Vlad Batrîncea a declarat că acțiunile de protest împotriva creșterii tarifelor și a politicii antipopulare a guvernării vor continua.

soci protest soci2 soci3

Inapoi la arhiva noutaților