Avocatul Poporului recomandă Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) modificarea unor prevederi din art. 80 al Codului muncii ce vizează indemnizația pentru perioada șomajului tehnic, pentru asigurarea dreptului de protecție socială a salariaților în perioada șomajului tehnic, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în propunerea de perfecționare a legislației expediată MSMPS, Avocatul Poporului a menționat că a fost sesizat despre deficiențele legate de aplicarea legislației cu privire la plata pentru absența motivată de la muncă urmare a măsurilor întreprinse de angajatori pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Avocatul Poporului notează că, deși alin.(4) al art.80 din Codul muncii prevede pentru salariați o indemnizație în perioada de șomaj tehnic ce nu poate fi mai mică de 50 la sută din salariul de bază, prin excepția stabilită, această garanție nu este valabilă în caz de suspendare a contractului individual de muncă. Conform prevederilor art.77 lit.c) din Codul muncii, în caz de șomaj tehnic, contractul individual de muncă se suspendă prin acordul părților, exprimat în formă scrisă.
Ombudsmanul susține că în atare circumstanțe apar neclarități privind modalitatea de acordare a indemnizației de șomaj tehnic, fapt ce poate genera aplicarea neuniformă și eronată a prevederilor în cauză, prin ce se aduce atingere dreptului la asistență și protecție socială a salariaților.
Din considerentele expuse, Avocatul Poporului pledează pentru ca prevederile art.80 din Codul muncii nr.154/2003 să fie perfecționate sub aspectul clarității și previzibilității normelor juridice, dar și protecției sociale a salariaților în perioada șomajului tehnic. Or, pentru a reduce impactul negativ asupra nivelului de trai al acestor persoane și familiilor lor este imperios necesară asigurarea dreptului la protecția socială a persoanelor, care, în virtutea circumstanțelor neimputabile salariatului, sunt nevoite să-și suspende temporar raporturile de muncă.
Ombudsmanul consideră că, această propunere ar putea fi examinată concomitent cu problema abordată în adresarea sa anterioară, care are ca scop eliminarea imperfecțiunilor din cadrul normativ privind acordarea indemnizației pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină).
Cristina Gurez