[ X ]
Propunerile MPU pentru a restabili nedreptatea și crima împotriva deportaților și a urmașilor lor
6 Iulie

Mișcarea politică „UNIREA” (MPU) anunță că, astăzi, când se împlinesc 71 de ani de la cel de-al doilea și cel mai mare val al deportărilor în Siberia, organizat în Basarabia (RSSM) de regimul comunist de ocupație, a organizat o acțiune de comemorare la monumentul în Memoria Victimelor Deportărilor – „Trenul Durerii”, informează CURENTUL.

„Au fost depuse flori și aprinse lumânări, fiind ținut și un minut de reculegere în memoria sutelor de mii de basarabeni deportați fără voia lor, din cauza regimul comunist care era ostili faţă de tot ceea ce însemna viaţă liberă, muncă cinstită, demnitate umană, identitate naţională, ridicând atitudinea dispreţuitoare faţă de gospodarii satelor, faţă de cele mai conştiente persoane ale poporului nostru la rang de politică de stat”, se spune într-un comunicat de presă.

Potrivit lor, pentru a restabili măcar acum, parțial, această nedreptate și crimă împotriva deportaților și a urmașilor lor, sunt necesare mai multe acțiuni.

„1. Alocarea unei compensații bănești pentru fiecare familie de deportați, pornind de la costul mediu al unei gospodării din acea perioadă, raportat la prețul de azi.

2. Egalarea în drepturi a deportaților și a urmașilor lor cu veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial.

3. Acționarea în judecată și cererea despăgubirilor din partea Rusiei pentru genocidul comis asupra basarabenilor”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților