[ X ]
Propunerile ministrului Mincu pentru redresarea situației privind pagubele în urma calamităților naturale
16 August

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu s-a întâlnit ieri, cu membrii Consiliului Asociației „Moldova Fruct”, în cadrul unei ședințe în care s-a discutat despre realizările Asociației, dar și despre preocupările agricultorilor, transmite CURENTUL.

Reprezentanții Asociației au vorbit despre activitățile realizate în ultimele două luni pentru a reprezenta interesele membrilor Consiliului, a promova producția agricolă a producătorilor, dar și pentru a oferi instruire și transfer de tehnologii în domeniu.

Ulterior, producători, membri ai Consiliului au adresat mai multe întrebări ministrului, iar principala solicitare a fost legat de acțiunile Guvernului pentru suportul oferit agricultorilor ce au înregistrat pagube în urma calamităților naturale.

În context, Georgeta Mincu își propune zece acțiuni pe termen scurt și mediu pentru redresarea situației.

„În primul rând este necesar de modernizat sistemul de protecție antigrindină, în vederea extinderii protejării pe întreg teritoriul țării și optimizării cheltuielilor, precum și este necesară revizuirea procedurii de achiziție a rachetelor antigrindină pentru sporirea transparenței decizionale. De asemenea, propunem crearea Fondului Mutual pentru despăgubiri în caz de calamități naturale, bazat pe contribuții / cotizații din partea agricultorilor. La etapa de formare a Fondului va fi necesară și contribuția Guvernului, care va descrește treptat, odată cu sporirea acumulărilor de la fermieri. Totodată, sunt necesare de aprobat modificări la Legea privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură, pentru sporirea gradului de asigurare a culturilor agricole, proiectul este în etapă finală de definitivare la minister. Introducerea obligativității asigurării plantațiilor/bunurilor/activităților pentru care se solicită subvenții. Acordarea despăgubirilor, în mod prioritar, agenților economici care au asigurat culturile agricole. O altă acțiune este crearea unui modul electronic de gestionare și evaluare a pagubelor în cadrul sistemelor informaționale gestionate de MADRM / AIPA, pentru colectarea operativă a datelor de la direcțiile agricole raionale. Toate aceste acțiuni vor fi consultate cu dumneavoastră pentru a spori eficiența acestora”, a explicat ministrul Georgeta Mincu.

Totodată, ministrul a precizat că vor fi desfășurate și campanii de informare pentru sporirea conștientizării necesității asigurării masive a culturilor agricole, precum și vor fi întreprinse acțiuni de consolidare a capacităților MADRM, AIPA și direcțiilor agricole raionale pentru a interveni operativ la constatarea, documentarea și monitorizarea consecințelor în caz de calamitați care afectează culturile agricole.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților