[ X ]
Propuneri revoluţionare ale PDM în domeniul sănătăţii
12 Mai
Partidul Democrat îşi propune drept obiectiv majorarea salariului unui medic de familie până la 35 mii lei. Prevederea se conţine în programul de ţară al PDM „Moldova altfel”, prezentat de liderul formaţiunii, Pavel Filip, transmite CURENTUL. 
De asemenea, potrivit programului, fiecare sat din Moldova ar urma să fie asigurat obligatoriu cu minimum un medic, care ar fi asigurat cu locuinţă gratuită. De asemenea, 300 de oficii ale medicilor de familie ar urma să fie reparate.
Democraţii amintesc că, în perioada cât au fost la guvernare (2016-2019), au reuşit să majoreze salariile medicilor cu 83%, dar şi să instituie o indemnizaţie de 50% pentru tinerii medici care au mers să lucreze în sate.
De asemenea, PDM îşi propune să asigure 200 ambulanţe noi şi un elicopter pentru Serviciul AVIASAN. PDM se angajează şi să construiască trei spitale noi – la Chişinău, Bălţi şi Cahul, iar spitalele existente să le doteze de tehnologii de ultimă oră. În context, PDM aminteşte că, în perioada de aflare a sa la guvernare, a fost lansat Serviciul 112, dar şi achiziţionate 290 de ambulanţe noi.
O altă propunere interesantă din program este lansarea a trei noi proiecte destinate sănătăţii oamenilor: „Un control pentru tine” (examen profilactic gratuit anual); „Viaţă sănătoasă” (program naţional de promovare a modului sănătos de viaţă); „Am grijă de tine” (program naţional de screening profilactic – cancer şi diabet). Democraţii pornesc de la experienţa reuşită a programului „Un doctor pentru tine”, implementat în perioada cât au fost la guvernare, în cadrul căruia 80 mii de oameni au fost examinaţi gratuit.
Cristina Pendea   
Inapoi la arhiva noutaților