[ X ]
Proprietarul unui schimb valutar, condamnat la 10 ani închisoare pentru comandarea unui omo
31 Octombrie

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță condamnarea la 10 ani închisoare a proprietarului unui srl de schimb valutar din Căușeni, pentru comandarea unui omor în 2016, contra sumei de $5.000.

Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria  Căușeni, motivul pregătirii omorului la comandă ținea de faptul că administratorul unui alt srl de schimb valutar din oraș (care era și finul de cununie al ultimului) stabilea rate de schimb dezavantajoase afacerii inculpatului, cu vârsta trecută de 60 de ani. În acest scop, inculpatul a discutat cu un fost condamnat, căruia i-a și dat bani în avans, pentru pregătirea omorului.

Totuși, persoana care ar fi urmat să execute omorul, a conștientizat ilegalitatea comenzii inculpatului și l-a denunțat la poliție. Ulterior, procurorii PCCOCS l-au reținut pe bărbat, atunci când acesta a venit la întâlnirea (dintr-o pădure din afara orașului) cu pretinsul asasin, care ar fi urmat să-i prezinte dovada omorului, adică corpul neînsuflețit al finului său, ca să primească cei $5.000. În momentul reținerii, inculpatul avea un baston, care la deschiderea mânerului pe interior avea o lamă de cuțit cu lungimea de 15 cm, ce urma a fi folosită pentru verificarea presupusului cadavru.

Odată cu pronunțarea sentinței, instanța de judecată i-a interzis inculpatului să părăsească Moldova, până la devenirea definitivă a actului judecătoresc, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Inapoi la arhiva noutaților