Noua coaliție dintre Partidul Democrat din Moldova (PDM) și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) este o construcție politică, construcție de guvernare care corespunde intereselor pe care le au la această etapă atât democrații, cât și socialiștii. Declarația a fost făcută de comentatorul politic Igor Volnițchi, transmite CURENTUL.
Igor Volnițchi a declarat pentru Radio Europa Liberă că această coaliția va exista până la alegerile prezidențiale.
„Socialiștii este evident că își doresc ca să existe un oarecare confort, o oarecare stabilitate până la alegerile prezidențiale și pe durata campaniei electorale, alegeri de o miză foarte mare în special pentru socialiști, iar democrații, fiind presați cumva și de comportamentul grupului Candu, dar și de alte circumstanțe, inclusiv de acea reformă, care așa se pare că nu se mai termină, evident că ei au nevoie să câștige ceva timp, au nevoie măcar de o jumătate de an ca să-și pună lucrurile în ordine și eu zic că această coaliție va exista minimum până la alegerile prezidențiale”, a spus Igor Volnițchi.
Cristina Parfeni