[ X ]
[ X ]
[ X ]
Promo-LEX: „Se recomandă revizuirea Regulamentului Parlamentului privind întrebările și interpelările”
8 Decembrie

Asociația Promo-LEX a prezentat, astăzi, constatările cu referire la mecanismul și modul de realizare a controlului parlamentar pentru anul 2016, transmite CURENTUL.

În cadrul elaborării metodologiei s-a ținut cont de practicile Uniunii Interparlamentare, dar și alte studii.

Studiul s-a axat pe baza cadrului legal existent, studii, rapoarte, interviuri cu deputații și secretarii din Parlament, informații statistice și altele.

În cadrul cercetării a fost făcută trecerea în revistă a atribuțiilor Parlamentului prin seriile de acte legislative, dreptul Parlamentului de a exercita controlul asupra puterii executive, Guvernul se supune Parlamentului și răspunde în fața deputaților prin rapoarte anuale.

Controlul parlamentar și supravegherea exercitată de către comisiile speciale, permanente și de anchetă – se constată că supravegherea exercitată de către comisiile de anchetă ale Parlamentului au fost puține și fără impact, a fost o reglementare vagă a activității comisiei de anchetă – nu se știe cum se desfășoară, cine participă, când au loc și unde – organele de drept nu furnizează informații și invocă secretul anchetei, răspunsuri evazive, etc..

Potrivit autorilor, se recomandă îmbunătățirea legislației referitor la ancheta parlamentară, concretizarea atribuțiilor comisiilor de anchetă referitor la colectarea datelor în cazul unor dosare penale, indicarea expresă a imposibilității elaborării și adoptării rapoartelor de alternativă în cadrul comisiilor de anchetă.

Audierile parlamentare – se fac rar, în mod formal și fără finalitate, nu sunt monitorizate recomandările în rezultatul audierilor. Se recomandă clarificarea rolului consultantului și deputatului de la etapa de planificare până la etapa finală, Clarificarea rolului subdiviziunilor secretariatului parlamentului și organizarea audierilor, elaborarea și publicarea planului de activitate a comisiilor care vor include efectuarea audierilor, informațiile să fie publicate pe site, recomandările raportului de audiere să fie aprobat în final în plenul Parlamentului.

Supravegherea exercitată de deputați este întârziată, formală sau lipsește. Deputații confundă întrebările și interpelările când se adresează Guvernului. În plen vin să raporteze vice-miniștrii sau șefii de Direcție ceea ce este inadmisibil. Se recomandă revizuirea Regulamentului Parlamentului privind întrebările și interpelările, indicarea obligațiunilor ministrului vizat să răspundă în plenul Parlamentului.

Moțiunile simple au lipsă de termen expres de examinare și dezbatere, toate au fost respinse în 2016.

Controlul parlamentar legislativ este insuficient pentru asigurarea de Parlament asupra legislației, absența unor proceduri clare, capacitatea limitată a membrilor și consultanților de a efectua analiză expost a legislației, etc..

În bugetul Parlamentului trebuie incluse surse speciale pentru efectuarea analizei legislației după aprobare. De asemenea, rapoartele anuale nu sunt clare unde sunt dezbătute, cine le analizează și cum.

În acest sens se cere transparentizarea activității Parlamentului.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților