[ X ]
Promo-LEX recomandă modificarea unor articole din Legea privind sistemul mixt
19 Septembrie

Potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, la situația din data de 1 septembrie 2017, în Republica Moldova erau atestați 155 683 de alegători fără domiciliu sau reședință. În context, Asociația Promo-LEX consideră necesar ca statutul categoriei respective de alegători să fie explicit reglementat în contextul modificărilor legislației electorale și ca aceștia să nu fie excluși din procesul electoral și privați de dreptul la vot. Or, noile prevederi legislative adoptate prin Legea nr.154 din 20 iulie 2017, restrâng nejustificat dreptul constituțional de a alege al alegătorilor fără domiciliu sau reședință, informează CURENTUL.

Potrivit unui studiu de caz efectuat privind efectele sistemului mixt, Promo-LEX spune că, în urma modificărilor operate în Codul Electoral la 20 iulie 2017, art. 87 alin. (4) stabilește că alegătorul votează la secția de votare din circumscripția uninominală unde își are domiciliul.

„La alegerile parlamentare în circumscripțiile uninominale nu participă alegătorii care nu au domiciliul în circumscripția uninominală respectivă. Tratăm condiționarea deținerii unui domiciliu, în sensul Codului electoral, pentru exercitarea dreptului de vot în circumscripția uninominală una ce contravine Constituției, discriminatorie și limitatoare”, se spune în studiu.

Totodată, Promo-LEX remarcă că: „noua redacție a Codului electoral nu specifică procedura de vot în circumscripția națională a persoanelor fără domiciliul înscris în actul de identitate”.

„Asociația Promo-LEX constată că modificările operate în Codul electoral privind participarea la vot alegătorilor fără domiciliu în diferite tipuri de circumscripție, nu sunt explicite și lasă loc de interpretare. O eventuală permisiune de a vota doar în circumscripția națională ar afecta valoarea opțiunii exprimate de cetățean și prin urmare principiul egalității votului, consfințit în textul Constituției. În plus, ar fi o încălcare și a Liniilor directoare ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, conform cărora fiecare alegător are, în principiu, dreptul la un singur vot, iar în cazul în care sistemul electoral acordă alegătorilor dreptul la mai multe voturi, fiecare alegător beneficiază de același număr de voturi”, se mai spune în studiu.

În context, Promo-LEX susține că, tratează condiționarea deținerii unui domiciliu, în sensul Codului electoral, pentru exercitarea dreptului de vot în circumscripția uninominală una ce contravine Constituției, discriminatorie și limitatoare, care limitează dreptul de a alege pentru circa 155 683 de alegători fără domiciliu sau reședință ceea ce reprezintă 4.78% din totalul de 3 255 361 alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor.

Totodată, Promo-LEX recomandă: „Unu – modificarea art. 87 alin. (4) din Codul electoral cu scopul de a exclude condiționarea deținerii unui domiciliu, în sensul Codului, pentru exercitarea dreptului de vot; Doi – tratarea exactă și în conformitate cu normele constituționale de către legislator a mecanismului de realizare a dreptului de vot în cadrul circumscripției naționale sau uninominale la alegerile parlamentare; Trei – modificarea art. 80 din Codul electoral în vederea excluderii condițiilor ce limitează dreptul alegătorilor fără domiciliu sau reședință de a semna în susținerea candidaților”, se mai spune în studiu.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților