[ X ]
[ X ]
[ X ]
Proiectul „Șanse Egale pentru Femei în Alegeri”: Anume în campanii se amplifică sexismul și violența
22 Ianuarie

Asociația Femeia pentru Societatea Contemporană în parteneriat cu Platforma Egalitate de Gen a lansat, astăzi, proiectul „Șanse Egale pentru Femei în Alegeri” (ȘEFA), în cadrul unei conferințe de presă, informează CURENTUL.

Olga Bîtcă, președinta Alianței Anticorupție, a declarat că se constată violența în adresa femeilor în alegeri, dar și atunci când intră în funcții. „Violența în alegeri este un fenomen nou, prin faptul că este în creștere și numărul femeilor care se implică în politică”, a spus ea.

Veronica Lupu, președinta Asociaţiei „Femeia pentru Societatea Contemporană”, a declarat că, femeile, lansându-se în campanie, se luptă cu probleme grave – discriminare, intimidare, sexism. „Ne-am propus să lansăm acest proiect ce presupune câteva activități foarte importante. Este vorba despre 5 evenimente publice, în care invităm partidele și societatea civilă, ca să discutăm noul fenomen. Acestea vor fi în 5 raioane – pilot, iar în Chișinău va fi primul eveniment. De asemenea, ne-am propus cartografierea fenomenului agresiunii femeilor în campaniile electorale”, a declarat ea, îndemnând partidele politice și societatea civilă să susțină realizarea acestui proiect.

Nina Lozinschi, secretara Platformei Egalitate de Gen, a spus că anul 2019 va fi marcat de două campanii electorale, de aceea este important ca femeile să aibă șanse egale în alegeri.

„Avem acum mai multe femei în Parlament, funcții, afaceri, dar, totuși, se confruntă cu sexismul și violența în alegeri. Anume în campanie electorală se amplifică mesajele de acest gen. Noi venim cu un mesaj către toți – nu doar partide, ci și candidați, susținători, activiști civici, să se alăture mesajului nostru de a oferi șanse egale femeilor și de a petiționa sau a reclama aceste intimidări”, a declarat ea.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților