[ X ]
Proiectul EUTAP4 – finalizat! Sistemul penitenciar a primit asistență în 5 sectoare de activitate
11 Iulie

Ceremonia de finalizare a Proiectului Uniunii Europene de asistență tehnică nr.4 privind asistența pentru dezvoltarea sistemelor de executare, reabilitare și probațiune (EUTAP4) a avut loc Muzeul Național de Artă din Moldova, transmite CURENTUL.

Obiectivul general al proiectului a fost de a sprijini punerea în aplicare a reformei durabile a justiției în Moldova și de a spori eficiența sistemului judiciar și a altor agenții din sectorul justiției, prin îmbunătățirea cadrului normativ relevant și a procedurilor de lucru, profesionalizarea angajaților.

În privința activității sistemului penitenciar a fost acordată asistență în cinci mari sectoare de activitate: dezvoltarea instituțională, managementul resurselor umane, reformarea Centrului de instruire, reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, promovarea imaginii pozitive a sistemului penitenciar în comunitate.

Urmare a implementării proiectului EUTAP4, sistemul penitenciar a obținut expertiza necesară pentru elaborarea și actualizarea documentelor de politici, ca exemplu fiind Strategia de dezvoltare a sistemului penitenciar pentru anii 2016-2020, precum și implementarea recomandărilor formulate de către experți în cadrul diverselor misiuni.

Acest fapt a determinat îmbunătățirii calității instrumentelor de lucru și de perfecționare a angajaților structurilor de inspecție, resurse umane, comunicare, reintegrare socială, siguranță și regim.

Proiectul a avut ca scop acordarea de sprijin pentru instituțiile din sectorul implicat în procesul de executare, probațiune și reabilitare, sub formă de management instituțional și organizațional, inclusiv prin asistență directă și training; expertiză referitoare la procesul de dialog tehnic; de monitorizare a progresului și de direcție a diferitelor acțiuni și planuri de lucru.

În contextul alocuțiunilor, au fost aduse mulțumiri liderului de echipă, dna Ioana Cornescu, membrilor echipei, experților-cheie, dar și delegației Uniunii Europene.

Proiectul „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune şi reabilitare în Moldova” a fost lansat în luna octombrie 2014, pentru o durată de 30 luni (și extins din iulie 2017 pentru încă 12 luni) și este susținut financiar de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților