Parlamentul va examina proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială, transmite CURENTUL.
Membrii Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului au votat, astăzi, raportul la proiectul în cauză, pentru două lecturi.
Acordul presupune furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială, în valoare de 100 milioane de yeni japonezi, semnat la 22 decembrie 2020.
Grantul oferit de Guvernul japonez va contribui la fortificarea capacităților sistemului de sănătate al Republicii Moldova, prin procurarea echipamentelor, produselor sau serviciilor medicale necesare, în baza unei liste prestabilite.
Cristina Pendea