Comisia administrație publică și dezvoltare regională a organizat audieri publice asupra PROIECTULUI de lege care prevede instituirea votului electronic în consiliile locale, raionale și municipale. La ședință au participat reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, ai Consiliului Audiovizualului, ai asociațiilor obștești, precum și autorii inițiativei legislative – Victor Spînu și Alina Dandara, deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
Participanții la ședință au discutat despre prevederile proiectului de lege și au expus propuneri cu scopul de a îmbunătăți documentul.
„Toate părerile vor fi analizate. Noi vrem să avem o lege funcțională și eficientă, pentru că această inițiativă a fost elaborată pentru a asigura transparența și accesul cetățenilor în procesul decizional. Trebuie să identificăm cele mai bune soluții pentru ca proiectul să fie ușor de pus în aplicare și să vedem posibilitățile de a dota administrațiile locale din punct de vedere tehnic”, a punctat președinta Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, Larisa Voloh.
Proiectul de lege prin care se propune instituirea votului electronic în administrațiile publice locale de nivelul I și II a fost aprobat în prima lectură de Parlament. Acesta prevede ca toți consilierii să voteze în mod electronic deciziile discutate. Totodată, dispozitivele de vot electronic vor fi utilizate și pentru verificarea cvorumului și totalizarea rezultatelor votării. Ulterior, rezultatul votului și procesele-verbale ale ședințelor vor fi publicate pe site-ul instituției. Autorii documentului au mai propus ca ședințele consiliilor locale să fie transmise în direct.
Toate propunerile pe marginea proiectului de lege vor fi analizate. După definitivarea documentului, inițiativa legislativă va fi propusă spre adoptare în plenul Parlamentului.