[ X ]
Proiectul de lege privind tichetele de masă, votat în lectură finală
20 Iulie

Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, inițiativa Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu privire la tichetele de masa, în lectură finală, informează CURENTUL.

Documentul prevede că tichetele de masă sunt destinate doar pentru a fi folosite în cantine, cafenele, restaurante sau pentru procurarea produselor alimentare în unitățile comerciale și de alimentație publică. Este interzis schimbul tichetelor de masă contra bani sau diminuarea salariului. Totodată, suma va fi un supliment la salariul de bază, iar valoarea acestora urmează a fi indexată anual, în funcție de inflație.

Potrivit autorului, inițiativa vizează inclusiv luptă împotriva salariilor în plic și a evaziunii fiscale, iar astfel de sisteme funcționează din 1954 în foarte multe țări europene, inclusiv Italia, Franța, Cehia, Ungaria, România și alte state.

Amintim că, la 7 iulie 2017, Parlamentul a aprobat acest proiect, în prima lectură.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților