[ X ]
Proiectul de lege privind Serviciul de Informații și Securitate, adoptat de Parlament
8 Iunie

Parlamentul a votat, în a doua lectură, PROIECTUL de lege privind Serviciul de Informații și Securitate.  Documentul are scopul de a asigura independența activității SIS, de a revizui mandatul conducerii instituției, de a concretiza atribuțiile etc.

De menționat că, în vederea asigurării unui proces legislativ și obiectiv, a fost solicitată opinia Comisiei de la Veneția pe marginea acestei inițiative legislative. Ulterior, au fost organizate peste 20 de dezbateri publice în cadrul cărora au fost examinate obiecțiile și propunerile enunțate de Comisia de la Veneția, precum și de instituțiile interesate.

Astfel, la definitivarea proiectului de lege, au fost revăzute conceptual atribuțiile Serviciului de Informații și Securitate și au fost stabilite expres obligațiile și împuternicirile SIS, fiind excluse ambiguitățile și drepturile excesive. De asemenea, au fost ajustate atribuțiile directorului instituției.

Proiectul de lege privind Serviciul de Informații și Securitate face parte dintr-un pachet de legi, care vizează activitatea SIS. Inițiativa legislativă a fost votată în a doua lectură de 54 de deputați.

Inapoi la arhiva noutaților