Deputații au aprobat, în ședința plenară de astăzi, proiectul de Lege privind fondurile de pensii facultative, în cea de-a doua lectură, cu 88 de voturi ale deputaților, transmite CURENTUL.
Proiectul stabilește cadrul legal privind constituirea și funcționarea fondurilor de pensii facultative pe baza economiilor capitalizate individuale, cerințele față de organizarea, licențierea și activitățile desfășurate de administratori, normele privind depozitarii fondurilor de pensii facultative, precum și competențele de supraveghere a acestor entități.
Noua lege va substitui Legea cu privire la fondurile nestatale de pensii, adoptată în 1999 și care, potrivit aprecierilor, nu este funcțională.
Proiectul Lege privind fondurile de pensii facultative a fost elaborat de către Comisia Națională a Pieței Financiare ca o măsură de dezvoltare a investitorilor instituționali și transpune prevederile Directivelor Uniunii Europene.
Cristina Pendea